Caţavencii

Instituții de forță împotriva cetățeanului

Emilia Șercan e dovada vie și cu propria poză în mână că România a trecut dincolo de falimentul statal anunțat de Robot. Nu există instituții funcționale, ci mușuroaie de cadre de partid, corcituri de securiști cu pesediști și peneliști.

Luni, Emilia Șercan scria asta: „De nouă  zile protestez în fața Parchetului General și a Parchetului Curții de Apel București împotriva injustei și revoltătoarei decizii de clasare a dosarului de kompromat.Am decis să protestez solitar, ținând în mâini una dintre fotografiile mele personale, publicate în mod repetat printr-o acțiune organizată și bazată pe informații scurse din Poliție, divulgare care ulterior a fost mușamalizată, cel mai probabil printr-o operațiune de intelligence“. E mai limpede ca oricând că instituțiile sunt ale Puterii și au rol de a se ține unele pe altele în brațe – chiar și cadrele sunt rotite de la unele la altele. Și e mai limpede ca niciodată în ultimii doi-trei ani că banii de la partide pentru presă închid gura presei. Un astfel de caz ar fi zguduit guverne în vremuri mai bune sau în locuri în care democrația n-ar fi existat numai în discursuri.

Exit mobile version