Una din marile mele plăceri în democrație este să călătoresc cu trenul, pe distanțe lungi, prin țară. Plăcere, mă grăbesc să spun, augmentată de bravul nostru CFR. Spre deosebire de Franța, de exemplu, unde stînd într-un TGV, degeaba te uiți pe geam, că la 260 km/h nu vezi nimic din peisaj, la noi Căile Ferate Române îți asigură o contemplare în tihnă a spațiului carpato-danubiano-pontic, fiindcă rareori trenurile depășesc 60 km/h. Împrumutînd parcă lentoarea proverbială a locuitorilor săi, molcomul tren interregio Satu Mare – București sau invers, București – Satu Mare, face nu mai puțin de 15 (da, cincisprezece) ore, permițîndu-ți să savurezi imagini de mult dispărute din așa-zisa Europă civilizată: familii de țărani (tată, mamă, fiică picată la bacalaureat) strîngînd fînul, gospodării ecologice chiar lîngă linia ferată, cu cotețe, WC-uri din scînduri, purcei, găini, rațe obișnuite cu traficul intens din apropiere, muncitori în pauza de prînz, cină și mic dejun făcînd amabili cu mîna călătorilor, grupuri de romi și rome așteptînd în gări mai mici personalele regio ș.a.m.d.
Interzicerea fumatului pe tren e, ca balada „Miorița”, o legendă. Contra unei sume modice, și controlorul moldovean, și cel vrîncean, și cel ungurean te lasă să fumezi la capătul vagonului sau la toaletă, iar dacă ești la vagon de dormit, chiar în cabina lui, unde mai trage și el un fum. Apropo de vagonul de dormit: îți poți lua cabină single cu jumătate din banii salariului minim pe economie, dar merită, căci poți întredeschide geamul și fuma cît vrei fără să te mai deranjeze nimeni, plus că ai apă plată și, în pachețelul oferit cu generozitate de CFR, periuță și pastă cu care te poți spăla pe dinți de nouă ori pe zi.
Iar dacă vreți să intrați în Guinness Book, luați, vă rog, interregio Timișoara-Iași sau invers. Veți face, fără probleme, 18 ore de contemplare activă a peisajului patriei.
(va urma)