Decizia ABC de a suspenda pe termen nelimitat emisiunea lui Jimmy Kimmel a produs o avalanșă de critici privind cenzura în Statele Unite, acesta fiind al doilea prezentator critic la adresa administrației Trump care își pierde emisiunea, după Stephen Colbert.
Există și vești bune. Interzis de platforma ABC, starul media Jimmy Kimmel a luat o decizie surprinzătoare și se alătură lui Radu Moraru și echipei Nașul TV din Canada. Acesta ar urma să producă aceeași emisiune, Jimmi Kimmel Live, care va rula pe post de trei ori pe zi, în reluare, după miezul nopții.
Sunt fericit să fiu aici, în Tit Cove, Canada, în platourile studioului Nașul TV, alături de Radu Moraru, un mare om de televiziune de la care, trebuie să recunoaștem, a avut de învățat întreaga industrie americană. Am acceptat oferta Nașul TV și sunt convins că împreună vom repune în drepturi nu doar libertatea de exprimare, dar și adevărul în sine – a declarat Jimmy Kimmel, care ar fi început deja producția la noul talk-show.
