Marile elanuri civice ale veacului al XIX-lea n-ar fi fost posibile fără intervenția militarilor. Mulți ofițeri purtau pe atunci un fel de blană în partea de jos a feței, dar aproape toți purtau în suflet un amestec de confuzie și fanfaronadă, adică idealul național. Fără bățoșenia patriotică a castei cu pinteni și fireturi, Marea Unire și Războiul de Independență ar fi fost două încercări reușite de a-i enerva pe turci și pe ruși.
Generalul Ioan Emanoil Florescu a murit în patul lui, fără să tragă un foc pe cîmpul de luptă, dar înainte de asta a inventat armata care i-a învins pe turci la Plevna.
Născut în 1819, Emanoil a corespuns generației pașoptiste, însă a studiat revoluția de pe partea cealaltă a baricadei. De mic copil i-au plăcut războaiele. A luptat la început cu profesorii de la Colegiul “Sf. Sava”, care l-au înfrînt la latină și la muzică. Apoi a purtat bătălii grele la Saint-Cyr, unde i-a învins la trîntă românească pe toți colegii de dormitor. La absolvire, Emanoil avea în Paris reputația unui cuceritor, chiar dacă purta în inimă cîteva răni erotice ușoare.
A fost aghiotant al domnitorului Gheorghe Bibescu între 1842 și 1848, ministru de Război și șef al Marelui Stat Major în vremea lui Cuza. Carol I l-a numit ministru de Război între 1871 și 1876.
Ioan Emanoil Florescu a fost un general-filozof cu vocație pragmatică, o minte care a lipsit cinci secole la rînd armatei române. Felul în care a organizat acel haos care se numea oastea țării îl pune cu mult înaintea unor vedete ale istoriei militare mondiale, fiindcă Emanoil al nostru a plecat de la nimic. A înființat Arsenalul armatei, a unificat regulamentele militare, a elaborat și a aplicat legi care organizau trupa, a înzestrat artileria de cîmp cu tunuri Krupp, a pus pe picioare unitățile de geniu, a inventat herghelia de la Nucet pe care aveau să călărească roșiorii la Grivița și la Smîrdan, a scris codul justiției militare, a pus la punct planul de invazie a Transilvaniei și de eliberare a ardelenilor de sub ocupația habsburgică, în fine, a făcut cam tot ceea ce nu se făcuse pentru armată de pe vremea lui Gelu, Glad și Menumorut. Dacă i-ar fi știut opera, Clausewitz s-ar fi sinucis de invidie.
Te-ai fi așteptat ca o minte atît de bine înarmată să conducă operațiunile în Războiul de Independență, dar n-a fost așa. Generalul Ioan Emanoil Florescu a fost îndepărtat de la comanda militară în 1876 pentru că politicienii l-au denigrat în fața regelui Carol.
Așa că s-a retras în lumea scrisului și ne-a lăsat să băltim, pentru următoarele secole, în convenabila noastră neputință militară.