Ca de atîtea ori, fotbalul e în altă parte. Contează mai puțin ce sau cum s-a jucat la meciul dintre FCSB și CFR. Mai important este că FCSB, adică Steaua, s-a întors acasă, adică în Ghencea. Pentru mulți suporteri roș-albaștri a fost prilejul de a sărbători o reparație istorică. După lupte seculare, care durează de atîția Talpani, da, iată, în sfîrșit, trupa lui Gigi a reușit să învingă încăpățînarea Armatei. În criză de muniție argumentativă, apeviștii au fost obligați să le predea și altora stadionul, că doar n-o fi doar unitate militară. E făcut din bani publici, din banu’ poporului. Armata e cu noi! Astfel, s-a încheiat o lungă odisee care, zău, nici nu și-ar fi găsit rostul dacă ar fi existat ceva bun-simț și mai multă minte pe sub cașchete. Mă rog, ne-am tăbăcit – pe aceste meleaguri, nene, trebuie să treacă ceva timp pînă să accepte instituțiile niște chestii simple, fir-ar el să fie de bun-simț!…
Noi, la fel de mulți, cei care nu ținem cu Steaua decît atunci cînd joacă în Cupele europene, folosim acest episod ca pe un prilej de interogație. Cînd juca mai bine Steaua? Pe Ghencea veche sau pe New Ghencea? De aici, fraților, plonjăm direct în mit. Pe lîngă multe alte mituri, poporul nostru are un mit fundamental: mitul stadionului. N-ai stadion, n-ai performanțe! Băi, chiar așa o fi? S-au construit cîteva stadioane meseriașe. E foarte bine! Cît au costat e altă discuție. Singura chestie doar e că, pînă acum, stadioanele astea atît de noi și de mișto nu au găzduit și niște performanțe pe măsura unei arene cu nu știu cîte stele UEFA. Cîți ani vor mai mai trebui să treacă pînă cînd Craiova sau Rapidul, să zicem, vor lua iarăși un titlu, pe superbele lor arene? La Dinamo, se știe, nu mai ajung în semifinalele europene doar pen’ că au un stadion comunist, cu pistă… așa era și străvechiul „23 August”. Echipa națională s-a mai calificat la niște Campionate Mondiale. Pe ultramoderna National Arena – mai din părți. Ăștia ne sîntem, de la pașopt încoace – tot sperăm că înjghebăm niște forme, acestea vor fi umplute și de fond. Prin urmare, pînă se va împlini sorocul, continuăm să ne hrănim cu mituri. Printre cele recente, la modă e Mitul Spitalului și e Mitul Școlii din Mediul Rural. De bine, de rău, s-a mai făcut ceva, pe ici, pe colo. Avem cîteva spitale și dispensare noi – fără medici. Avem niște școli noi fără profesori și elevi, că ăia micii au plecat cu părinții în străinătate.
S-au construit niște stadioane minunate, nu doar în Ghencea. Ar mai trebui doar să se construiască și niște echipe pe măsura lor. Să le ținem pumnii strînși băieților noștri, suporterilor care s-au întors în tribune. Hai România!