Era o zi obișnuită din timpul Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia. Net-ul fremăta așteptând noi fotografii din Brazilia care să-i lumineze ziua. Dar fotografiile se lăsau așteptate, așa că agerul manager Daniel Ciobotea a sesizat oportunitatea și s-a băgat el pe fir, surprinzând poporul cu o sfințire inedită: înlocuirea tradiționalului busuioc, din care de obicei se revarsă apa sfințită, cu un trafalet cu prelungitor, din care stropii de H2O târnosit se scurg disciplinat pe pereți, pe sigle și pe plasme.
Oameni nesimțitori internauții ăștia, oameni fără pic de îngăduință creștinească pentru inovație, au sărit imediat să ia peste picior unealta folosită de Patriarh pentru a sfinți noul sediu al televiziunii Trinitas, al radioului asociat și al celorlalte entități ce alcătuiesc grupul de presă Basilica, al Bisericii Ortodoxe Române.
Iar în timp ce nesimțitorii anterior amintiți se hăhăiau în lumea lor virtuală, în lumea reală Patriarhul Daniel mai punea o piatră la temelia imperiului pe care-l construiește cu migală de ani de zile. Căci ăsta era evenimentul: mutarea sediului Trinitas, iară nu introducerea trafaletului în trusa obligatorie a micului sfințitor de sedii.
Până de curând, Trintas și, de fapt, întregul trust Basilica își aveau sediul în fostul sediu al Camerei Deputaților din Dealul Mitropoliei, devenit Palat Patriarhal în 1996, prin hotărâre de guvern. Nu că n-ar mai fi avut loc acolo oamenii de televiziune și de radio, angajații agenției de știri sau reporterii ziarului Lumina, precum și subordonații părintelui Stoica de la biroul de presă al Patriarhiei, dar Palatul Patriarhal urmează a trece, în curând, printr-o vastă renovare făcută din bani europeni. Nu mai puțin de 15.000.000 de euro va plăti contribuabilul european (cel român inclus) pentru a se consolida o clădire care mai fusese consolidată în ultimii 18 ani. Dar, na, dacă tot erau banii ăia de cheltuit, de ce să nu-i dăm Bisericii, căci doar e meritorie?
Ei bine, în timp ce firma de sorginte ceaușistă Aedificia Carpați se va ocupa de re-restaurarea Palatului Patriarhal, televiziunea și radioul de casă aveau nevoie de un sediu nou, fie el și provizoriu. Așa că înaltele fețe bisericești au ales pentru asta Centrul social-cultural “Iustin Patriarhul”.
Centrul cu pricina este o ditamai clădirea cu cinci etaje, aflată pe strada Sfânta Ecaterina nr. 2, lângă Facultatea de Teologie. În acea clădire, construită într-un frumos stil arhitectonic ce îmbină stalinismul târziu cu speerismul precoce, sunt găzduite căminul studențesc “Casa Iuventus”, adăpostul pentru pelerini “Casa Pelerinul”, “Casa Academica”, centrul de conferințe și cantina Mensa. Fiecare dintre aceste spații aduce Patriarhiei bani, căci nicăieri cazarea nu este gratuită. Și pentru că mai era loc, de ce nu ar intra acolo și televiziunea sau radioul Patriarhiei?
Frumos este că niște mijloace de informare în masă (chiar dacă redusă) stau acum sub un acoperiș ce poartă numele unuia dintre patriarhii roșii ai României comuniste.
Căci Iustin Moisescu, patriarh al BOR între 1977 și 1986, n-a fost nimic altceva decât un demn urmaș al lui Justinian Marina, ridicat la înalta-i funcție bisericească mai ales datorită relațiilor sale cu regimul comunist, care l-a ajutat să ardă etapele. De altfel, ascensiunea fulminantă a Patriarhului Iustin este pomenită și în Raportul comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste, şi puține cuvinte de laudă se pot citi acolo la adresa fostului întâi-stătător al BOR.
Dar nu-i nimic, Biserica iartă, iar foștii colaboraționiști devin, astăzi, simboluri pentru tânăra generație, adăpost pentru studenți creduli și pelerini săraci, ba chiar și sedii pentru instituții puse în slujba libertății de exprimare. Atât cât poate exista libertate de exprimare într-o televiziune și un radio cu programe și idei mai fixe decât televziunea și radioul ceaușiste.