Cum zicea marele Erodod, dacii era cei mai viteji și mai drepți dintre daci, dar ei mai era și cei mai mari specialiști pă justiție, că diaia a insistat romanii săi cucerească.
Ca urmare a trădării unor grupări soșoșiste romanii a reușit săi bată mișelește pe daci la Tapaie unde sau folosit de niște tertipuri. Mai egzact Traian care știa bine conbinațiile vremi a atacat an contecios administrativ dreptul dacilor de a utiliza săbiile cu două tăișuri pe motiv că era declarate ca arme de distrugrere în masă. Atunci dacii a fost nevoiți să se bată numai cu daca și mai avea ei niște sica, săbii curbate care nu tăia decât pe o direcție.
Decebal chear înainte de la bătaia de la Tapaie a depus o anulare în cotencios administrativ dar procesul a fost strămutat de la Sarmisegetusa la Damas, unde era judecător un cumătru de-al unui general roman, Sabonius (Savonius după unele documente), care a dar din start neînceperea urmăririi nepale în cazul lui Traian.
Romanii sa bucurat mult și ani de zile secole chear a făcut ce a vrut ei. Decebal, dupe cum se știe, sa ucis pe sine de nervi că fusese ânvins mișelește. O vreme a fost degringoladă an tot sistemul dacic, însă dacii știa bine istoria și nu a uitat procedurile anvățate de la moși strămoși. Legislația internațională prevedea că orice cucerire e cu durată limitată și că ea trebuie înregistrată la fiecare secol la cartea de fond funciar, an caz contrar urmand ca bunurile și terenurile cucerite să revină la moștenitorii de drept.
Aurelian, care era primul rege armean al Romei, se vede clar din terminația -ian, era mai priceput pe drept civil și mai nașparliu în penal. În lumea mondendă de atunci se vorbea des că lui Aurelian nu-i place deloc penalul și nu vrea ca lumea sal țină minte ca un penal. Și Aurelian sa luat cu fel și fel de chestii și an anul 271 a uitat să mai înregistreze dreptul de proprietate asupra Daciei la cartea de fondu funciar. Imediat niște strănepoți deai lui Gerula a depus antampinare la dosar și a cerut să se constate dreptul suveran al poporuli dac asupra teritoriilor de la nord de Dunăre. Adică, an cuvinte mai clare, a cerut să se constate prescrierea dreptului de proprietate al romanilor asupra la Dacia.
Pentru Aurelian era o rușine de neconceput. Se hăhăia toți de el în Armenia și chiar și la Roma se râdea pe la colțuri. Atunci Aurelian a cerut an instanță anularea antampinării depuse de urmașii lui Gerula invocând o escepție de neconstituționalitate. Tinp de trei ani, din 271 pană în 274, Curtea de Apel de la Buridava, care era cea mai mare din zonă, a schinbat nu mai puțin de 7 judecători. Procesul se tărăgăna și se tărăgăna căci de fapt asta se și urmărea, să aibă timp Aurelian să dea decret politic că Roma se retrage la sud de Durnăre ceea ce a și făcut an 274.
Din acest motiv, istoricii globaliști cosemnează că Romanii sa retras de bună voie din Dacia, ca când nu mai avea ei chef să esploateze bogățiile de aici. De fapt, nu doar că a fost obligați de justiție să plece, dar în tinpul retragerii a comis și multe nedreptăți, cum ar fi golirea barajelor, că a urmat așa o secetă de an cațiva ani a anceput dacii să vorbească o latină vulgară, că nuși mai permitea nici să scuipe de sete și atunci mai bine zicea cuvinte an latină. Dacă nar fi luat cu ei apa, cine știe, poate șin zi de azi sar fi vorbit daca pe aceste melaguri, nu o linbă latină.