Caţavencii

Istorii corecte politic – Pericle și acuzațiile că ar avea o anume orientare sexuală complet rușinoasă

Ne aflăm la Atena. Polis-ul fierbe în agitația alegerilor care bat la ușă. Pericle se pregătește să plece iarăși în campanie prin agora. Își piaptănă barba, își îndreaptă cutele de la togă cînd, deodată, în cameră năvălește Demokrit, sclavul de încredere.

– O, Pericle, tragedie!

– Ce? Maestrul Sofocle s-a produs cu o nouă capodoperă? E cumva în onoarea mea, ca garantat învingător al alegerilor libere și democrate?

– Hai să zicem doar „democrate“, o, Pericle!

– De ce nu și libere, mă rog?

– Pentru că sună super-ipocrit să vorbești de libertate într-o cetate plină de sclavi.

– Atunci, să luptăm pentru o lume mai bună în care și sclavii să aibă drept de vot! ridică Pericle semeț privirea peste prejudecățile opresive ale epocii sale.

– Lasă-mă să ghicesc, să aibă dreptul de-a alege dintre candidații propuși de elită?

– Îhî.

– În timp ce ei rămîn tot sclavi, nu?

– Normal, așa funcționează democrația! ridică Pericle nedumerit din umeri.

– O, Pericle, cît de darnic eșți! Pe cine briza mării crezi că păcălești?

– E „Un Pericle“, agramatule, că e masculin! îl apostrofă marele om de oraș-stat. Degeaba te-am cumpărat dintre goții tăi, degeaba te-am învățat să vorbeșți o limbă moartă, tu, dobitoc de teuton,  insiști să nu pricepi noțiuni elementare de gramatică! Germanu’ tot german, vorba lu’ Morometes, încheie el cu năduf. Hai, zi care e tragedia care te-a mînat atît de speriat încoace.

– Pericle, adversarii tăi ți-au întinat numele cu un zvon josnic. Ei spun că tu… cum să zic eu, preferi să faci cu femeile ceea ce e normal și natural, nu mai zic de social acceptabil, să faci doar cu bărbații.

– Du-te, băi, că vorbești prostii! rîse Pericle. Nu sînt sexist sau misogin, dar ce lucru normal și natural ar putea să facă un bărbat mai bine cu femeile decît cu bărbații? Serios, zi și tu? La luptă sînt tămîie, că nici nu pot ridica scutul de hoplit. La politică nici atît, că trebuie să fii prezent în agora, or toată lumea știe că locul femeii e acasă, în gineceu. Spune, Demokrit, ce ar putea face o femeie mai bine ca un bărbat?

– Sendvișuri la bucătărie? răspunse Demokrit sarcastic.

– Nu fi mitocan, sîntem oameni civilizați! Aia e treabă de sclav!

– Bine, Pericle, hai s-o luăm altfel. Vrei să-ți zic verde, grecește?

– ZI ODATĂ!

– Δυσμανιι ται σπυν κα ἐστι ἑτεροσεξυαλ, Περικλε.

– Și acum zi-mi verde românește pînă nu-ți crăp capul pe vasluiește.

– Pericle, dușmanii tăi spun că preferi femeile în locul bărbaților în ceasurile de desfătare…

– Vai, nu!

– Că ai făcut sex cu femei!

– Vai, ce scîrbos!

– Că ai cunoscut biblic femei!

– M-au făcut și evreu, fasciștii naibii?

– Că ești bărbatul tuturor femeilor!

– Ba pardon, eu pot fi maximum basileu, nu Caesar!

– Întrebarea e: ce facem?

– Ce să facem, democrația trebuie să triumfe! Ia bate repede o depeșă la Xerxes, să vină cu perșii lui pentru o operațiune specială de denazificare!

Exit mobile version