17 aprilie
Sincer, dragă jurnalule, n-am vrut să plec la drum cu avionul ăla foarte luxos. M-am întâlnit zilele trecute cu regele Spaniei și i-am cerut trei corăbii cu care să navighez spre vest, promițându-i un drum mai scurt spre Indii, însă Felipe m-a refuzat categoric. Mi-a zis că el, personal, nu dispune de corăbii și că, oricum, nu se mai găsesc asemenea vase decât în muzeele de istorie. „De ce nu te îmbarci pe un transatlantic?“, m-a întrebat, nevăzându-mi fibra de explorator. Nici nu m-am mai obosit să-i răspund. Am apelat la avionul luxos și am plecat la drum. E vina mea că-s cu mult în urma vremurilor pe care le trăiesc?
19 aprilie
Întâlnirea cu președintele Braziliei a fost un pic ciudată. L-am întrebat unde se găsește El Dorado și s-a prefăcut că nu știe să-mi răspundă. La brazilieni o fi secret de stat, cine știe? A refuzat să-mi zică unde-i El Dorado și după ce-am jurat că totul rămâne între noi și n-o să-i zic lui Biden.
„Lui Biden n-ar fi o problemă să-i zici, că oricum uită după cinci minute. Important e să nu-i zici lui Trump“, mi-a explicat președintele brazilian, după care a făcut o schemă ca Pelé și a schimbat subiectul.
20 aprilie
Am decis să pornesc singur în căutarea legendarului El Dorado. Inițial, am vrut să mă afund în pădurea amazoniană la bordul unei mașinuțe de golf escortate de mașini de Poliție cu girofar, dar mi s-a spus că e imposibil. E prea mare desișul ca să aventurez altfel decât pe apă. Am luat astfel o cochetă bărcuță cu motor și am pornit în aventura, dacă nu a vieții mele, măcar a acestei luni. Sau nu, în aventura acestei săptămâni, că luna asta mai am programate niște călătorii.
22 aprilie
Am reușit! După o călătorie care a durat două zile, am ajuns în El Dorado. Partea proastă e că nu-i deloc așa cum mă așteptam. De fapt, El Dorado e un regat legendar unde la toate mesele se mănâncă doradă și doar doradă, eventual cu puțină lămâie stoarsă deasupra. Dacă îmi rupeam mașinuța de golf prin hârtoapele astea, chiar că mă enervam. Aveau noroc că n-aveam paltonul la mine.