Caţavencii

Jurnalul lui Donald Trump

10 noiembrie

Nu-mi vine să cred ce proști sunt oamenii, cum le ia lor mințile o banală numărătoare. Oameni buni, dacă Biden are mai multe voturi decât mine și a câștigat mai mulți electori, asta nu înseamnă că m-a învins. Hai să nu sărim prematur la concluzii! Se știe că, atunci când departajarea e greu de făcut din cauză că durează prea mult numărarea voturilor, se ia în considerare numărul de kilograme, iar aici îl bat clar pe Biden. Biden nu poate să mă dovedească nici măcar cu hainele ude pe el și cu ghiozdanul în spinare. Pentru că e un om slab, iar oamenii slabi n-au ce căuta în cercurile înalte ale Puterii.

12 noiembrie

Sunt președintele Americii. Unicul ei președinte. Îl rog pe Biden să se abțină, pentru că n-am chef să-l umilesc amintind lumii întregi că rezultalele pe care le-a anunțat CNN sunt false.

13 noiembrie

OK, se pare că mi-a venit o scrisoare care mă anunță că din ianuarie trebuie să mă mut de la Casa Albă. Nu înțeleg. Se schimbă reședința permanentă a președintelui? Pe mine de ce nu m-a anunțat nimeni? Și, mai ales, de ce din ianuarie reședința președintelui e descrisă ca „unde-oi vedea cu ochii, frățioare, că ne-am săturat de tine“?

14 noiembrie

Și, până la urmă, ce dacă nu mai sunt președintele Americii? Există pe lumea asta mulți oameni care nu sunt președinți în funcție ai Americii și nu se plâng. Își văd mai departe de viața lor. Mă rog, ei au și marele avantaj că n-au apucat să insulte pe toată lumea și să le arate oamenilor ce sociopați irecuperabili sunt.

15 noiembrie

Ce zi frumoasă de toamnă! L-am sunat pe Biden, dar nu ca să-l felicit, ci ca să-l sperii așa, puțin. „Fraiere, l-ai văzut pe președintele din România? Tu știi ce buze reci are? Eu zic să te păzești, pentru că șocul termic nu e chiar OK la vârsta ta.“

Exit mobile version