8 octombrie
Dragă jurnalule, iar e urât afară. Stau la fereastra biroului meu de la Cotroceni și mă uit cum plouă ca într-o poezie de Bacovia cu acoperișul stricat. O poezie în care plouă și iar plouă, de trebuie să pui ligheane pe jos peste tot, ca nu cumva să se inunde pe urmă tot volumul, mai puțin strofele alea cu locuințele lacustre, care erau urcate pe niște pari. Uneori, în astfel de zile, mă gândesc că mi-ar plăcea să fiu dictator. Prima lege pe care aș da-o, ca dictator, ar fi să nu mai ai voie să vorbești decât dacă ai ceva concret de spus. Dacă doar vorbești de dragul de a vorbi, atunci la pușcărie cu tine! Criteriul de bază să fie următorul: ce ai tu de spus să poată fi desenat. Dacă nu e ceva destul de concret pentru o reprezentare grafică, atunci la pușcărie! Și, dacă tot poate fi desenat, atunci nu vorbi, desenează mesajul! De ce să poluezi fonic planeta, cu vorbăria ta obositoare? Unii oameni poate că vor să doarmă.
A doua lege pe care aș da-o ar fi ca Florin Cîțu să fie prim-ministru. Iar singurul partid care să există să fie facțiunea pro-Cîțu din PNL, plus doi-trei senatori din grupul de la Zalău, în frunte cu Bode. În rest, toată lumea să stea acasă, că prea s-au umplut străzile de mașini, de ți-e și frică să mai ieși cu bicicleta la muncă.
9 octombrie
Dragă jurnalule, azi-noapte nu prea am putut să dorm. Mă tot gândeam ce-aș face dacă aș fi dictator și, dintr-odată, mi-a venit în minte o altă întrebare: dacă sunt deja dictator și nu știu? Oare Cîțu mi-ar spune adevărul, dacă aș fi dictator fără să-mi dau seama? Sau o să-i fie frică că iar îl bat cu crosele de golf, după care-l înfășor într-un palton de lână și-l arunc pe capota unei mașini?