3 februarie
Dragă Jurnalski, nu ți-am mai scris de mult pentru că nu m-am simțit bine. Mă dor și acum mâinile de mor. Am masat toată săptămâna soldați la granița cu Ucraina. Eu, personal. Poate că trebuia să apelez la un maseur profesionist, dar e greu să găsești unul bun în ziua de azi. Plus că n-ar fi păstrat secretul. S-ar fi dus glonț la americani, ca să le arate câte trupe masează și unde.
4 februarie
Un consilier a pus o problemă foarte interesantă. Cică: „Domnule Putin, chiar e nevoie să invadăm Ucraina? Rusia oricum e o țară săracă, populația se luptă cu frigul și cu lipsurile. Un război e ultimul lucru care ne trebuie“. Mda, ce să zic? L-a mâncat în cur și pe consilierul ăsta al meu. Mă duc mâine la înmormântarea lui.
5 februarie
Mă gândesc dacă n-ar fi o idee bună să invadăm Ucraina doar cu urșii. Tehnic vorbind, n-ar fi o invazie rusească, pentru că urșii n-au pașaport rusesc. N-au pașaport de nici un fel. Nici măcar buletin sau certificat de naștere. Doar permis de conducere, câțiva dintre ei, care lucrează ca șoferi de TIR. Apoi, ucrainenii n-ar avea dreptul să tragă asupra lor, pentru că e specie protejată.
6 februarie
Dragă Jurnal Jurnalovici Jurnalski, am primit un telefon de-acolo de unde mă așteptam cel mai puțin. De la București. M-a sunat președintele românilor și, foarte ostil, n-a zis nimic, doar a respirat în receptor. M-am enervat teribil, îți dai seama. Am trimis imediat pe cineva după ambasadorul României la Mosova, ca să-i cer explicații, iar bietul om, în timp ce stătea atârnat deasupra gropii cu urși flămânzi, mi-a spus că președintele român n-are nici un fel de intenții ostile, pur și simplu se gândea ce să spună, de-aia nu zicea nimic. Sau poate că încerca să-și amintească la cine a sunat.