Doamnelor și domnilor, dragi turiști de cursă lungă, stimați trekkeri: în 2011, un jurnalist român a ajuns pe Himalaya, mai precis în cel mai înalt pas din lume, Thorung-La (5 416 m). În 2012 a lansat și cartea despre această călătorie, intitulată sugestiv Trei săptămîni în Himalaya. În 2013 ne-am trezit și noi să-l luăm la întrebări pe Marius Chivu, redactor Dilema veche și scriitor, în general. La cum merge treaba pe aici, Nepalul poate părea foarte atrăgător ca țară de adopție. De la un gram de marijuana în sus.
Reporter: De ce trei săptămîni în Himalaya și nu o lună în Thailanda, spre exemplu?
Marius Chivu: Aşa s-a nimerit. Toată lumea m-a întrebat ce am căutat eu în Himalaya şi mai ales ce-am vrut să demonstrez cu asta. Am dat tot felul de răspunsuri, ba că mi-am dorit de mic să urc pe Himalaya şi abia acum s-a ivit ocazia să-mi împlinesc visul; ba că am vrut să demonstrez familiei că nu sînt mai puţin bărbat doar pentru că n-am făcut armata; ba că mi-am dorit genul de călătorie la antipodul unei vacanţe all inclusive… Niciodată însă n-am pretins că acest trekking de 18 zile, în care am străbătut peste 400 de km şi am urcat pînă la altitudinea de 5.428 m, trecînd prin unul dintre cele mai înalte pasuri din lume, Thorung-La, ar fi fost o călătorie iniţiatică. Prietenul meu Cătălin m-a sunat, mi-a propus treaba asta şi în două săptămîni ne luam deja biletul de avion spre Kathmandu.
Rep.: Cam cît jeg e în Kathmandu?
M.C.: Cam cît îţi poţi închipui. Kathmandu este capitala Nepalului, dar nu are iluminat stradal, străzile nu sînt toate asfaltate, nu există reguli de circulaţie; gunoiul se adună grămadă în faţa magazinelor, restaurantelor şi caselor; vacile şi cîinii şi copiii dorm pe trotuare unde oamenii aruncă cu găleata lăturile… Poţi vedea copii de 3-4 ani legaţi cu lanţuri de garduri şi lăsaţi acolo să cerşească ziua întreagă cu un bol de apă alături; pe stradă poţi călca în balegă sau în sînge de animal proaspăt sacrificat; în piaţa Templului Pashupatinah cadavrele sînt arse, iar cenuşa este aruncată în rîul Bagmati, unde plutesc fructe putrede pe care le culeg maimuţele printre oamenii intraţi să se spele în apa sfîntă…
Rep.: Chestia asta o pot face toți pantofarii sau ai nevoie de antrenament și echipament special?
M.C.: O poate face oricine are suficient curaj şi ambiţie. E o chestiune mentală. Antrenament nu ai ce face (decît dacă chiar nu eşti în formă sau eşti supraponderal), iar echipamentul nu e atît de special. Cu o mie de euro îţi cumperi cam tot ce-ţi trebuie – în cazul în care chiar nu ai nimic, nici ghete, nici sac de dormit, nici wind-stopper etc. Singurul risc este să faci Acute Mountain Sickness, dar dacă nu te grăbeşti şi ai suficient timp la dispoziţie să te aclimatizezi, plus ceva noroc, vei supravieţui. Te vor durea capul şi rinichii, poate vei avea probleme cu stomacul, poate îţi vei pierde puţin suflul, dar vei reuşi. Mii de oameni reuşesc asta anual.
Rep.: Hipsteri ai întîlnit în drum spre Thorung-La?
M.C.: Da, cîţiva scandinavi pe care i-am întîlnit pe acelaşi traseu cu noi erau, fashion-istic vorbind, definiţia trekkistă a hipsterilor. Păreau din cu totul alt film, păreau că sînt acolo pentru o şedinţă foto.
Rep.: Cîtă iarbă ai fumat în Nepal? Cum dracu’ ai putut să fumezi la altitudini atît de mari?
M.C.: Am fumat ceva, că doar nu-i puteam refuza pe localnicii şi pe şerpaşii noştri! Acolo fumatul e ritualic, de Shivaratri, sărbătoarea numită şi Marea Noapte a Zeului Shiva, toată lumea fumează în temple. Am acordat multă atenţie şi spaţiu în cartea mea acestui aspect, nu insist aici. Altfel, nu am fumat la altitudinile mari, nici alcool nu am băut, nu poţi face asta. Dar mai mult de jumătate din trekking s-a petrecut sub 4.000 de metri altitudine.
Rep.: A fost vreun moment în care te-ai căcat pe tine de frică și ai vrut înapoi acasă, la mama?
M.C.: A fost un moment de panică, dar n-a durat decît cîteva minute.
Rep.: Apropo, părinții tăi cum au reacționat cînd au aflat c-ai fost în Himalaya?
M.C.: Cred că abia cînd au răsfoit cartea s-au dumirit cu adevărat ce făcusem. Mai ales că nu le spusesem unde plec să nu-şi facă griji. Le-am spus doar că mă duc pînă-n Kathmandu şi va fi foarte scump să le dau telefon.
Rep.: Am înțeles c-ai mîncat foarte mult orez p-acolo. Caz în care mă întreb dacă nu cumva în spatele marilor reușite din Himalaya se ascund niște burți constipate.
M.C.: Da, am mîncat probabil cîteva găleţi de orez, dar am avut pastile pentru a combate constipaţia. La mine au funcţionat, n-am avut probleme, dar Cătălin, tovarăşul meu, n-a ieşit afară decît în a doua săptămînă.