Caţavencii

La moartea sportului românesc

Patru medalii la Olimpiada de la Tokyo, una de aur și trei de argint, pentru România. Locul 46, fix pe ideea că nu contează ce faci, important e să participi, principiu pe care noi îl aplicăm și-n istorie. La Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016, am fost pe locul 47, cea mai slabă poziţie după al doilea război mondial. Adevărul e că nici nu mai întoarcem armele pe la Olimpiade. Poate că ar trebui din nou s-o facem.

E amuzant că Ungaria a terminat pe locul 15. O dată e amuzant așa, în sine, că ne ofticăm ca proștii. Altă dată e amuzant pentru că suntem extrem de iritați pe investițiile pe care Ungaria le face în România la nivel sportiv. Mai puțin amuzant e că Bulgaria s-a clasat pe locul 30. E chiar trist. Nu eram obișnuiți să le privim cefele, dincolo de care ai puține șanse să mai vezi ceva.

Locuri de felul ăsta – 45, 46, 50 etc. – arată că nu exiști. Doar ești și tu acolo, să fie băieții la număr.

Ce reacție are statul român? O reacție profund românească, pe care am văzut-o și în week-end atunci când Florin Cîțu a mers la Winners Open 2021, singurul turneu WTA din România, acolo unde a văzut meciul dintre Mihaela Buzărnescu și Mayar Sherif. Premierul României, în anul morții sportului în această țară: „Ar trebui să avem turnee de tenis nu doar la Cluj, ci în toată țara! Cât mai multe turnee. Vom vedea cum vom face asta“.

Și s-au auzit de peste tot șoaptele babelor din sat: „Să-i fie țărâna ușoară, maică!“.

Exit mobile version