Aflu din newsletter-ul Vineri că librăria La Două Bufnițe din centrul Timișoarei se pregătește să moară. Cine o știe o să zică un „Nu se poate!“ sictirit, apoi o să-și vadă fatalist de alte treburi. La cîte mii de librării au expiat în țara asta, mai normal e să se poată. Și dacă mai vine și vreun economist să explice că Buf Nietzsche forever, cum scrie deasupra ușii acestei prăvălii de cărți, dispare fiindcă au condamnat-o legile pieței, ce poți să mai zici? Te pui cu legea?! Și-n plus, dacă te macină pipota să cumperi o carte, n-o iei mai ieftin direct de la producător, ca roșiile și ca, pardon, castraveții?
Că se mai lansau acolo noi apariții, că întîlniri cu scriitorii, că, în sfîrșit, mai dezbăteai situațiunea printre cărți cu amicii? Dar cafenelele ce cusur au, acolo nu se pot face lansări de carte? Sau berăriile mai cu pretenții? Încît, cum i-ar fi zis lui Svejk preotul militar Otto Katz: „Recunoaște, pezevenghiule, că ai plîns de florile mărului!“.
Și dacă tot e să recunoaștem una-alta, în România se cumpără tot mai puține cărți și, aflăm din sondaje, nici cu cititul nu stăm mai bine. Așa că, scuzați, cînd la noi înfloresc analfabetismul pur și fratele lui care a mai dat pe la școală, analfabetismul funcțional, la ce să ne mai încurcăm cu librării? Ajunge țara pe mîna populiștilor instruiți la Moscova? Păi, nu ziceam că poporul nu greșește niciodată? Că grosul diasporenilor noștri fac în străinătate munci nasoale, de se simt frustrați și cu chef de bătaie cei ce pun osul la ele? Că am ajuns să-l luăm drept Mesia pe un panglicar care debitează solemn idioțenii și că tot mai mulți punem botul la promisiunile mincinoase ale protejatului său?
Că cu fiecare librărie care dispare sporesc șansele ca România să ajungă pe mîna papugiilor care vor s-o cotească spre Rusia? Se găsesc, stați liniștiți, intelectuali care să ne asigure că n-ar fi rău nici cu rușii.
În newlwtter-ul Vineri, Matei Martin, acest naiv care mai crede că România are nevoie de librării, propune și soluții care să le asigure supraviețuirea. Zice el că pentru asta ar fi nevoie de următoarele chestii: 1) crearea unor scheme de ajutor și a unor subvenții pentru librăriile independente, după modelul francez: pentru chirii, înnoirea stocurilor, dezvoltare de programe culturale; 2) vouchere culturale pentru elevi și studenți, care să poată fi folosite exclusiv pentru achiziția de carte; 3) programe locale de sprijin prin care primăriile să poată finanța librăriile ca actori culturali (nu ca entități comerciale); 4) adoptarea unei legi a prețului unic pentru carte, care să limiteze discount-urile agresive practicate de platformele online, oferind astfel librăriilor șanse egale în competiția de piață.
I-auzi la el! Să dea adică faliment papugiii? Să-și piardă Putin clienții din fosta gubernie? Să nu mai avem senzații tari la alegeri? Unde ar mai fi distracția? Așa că lăsați bufnițele să dea în primire.
