Multe ni se reproșează nouă, romînilor, da’ nu că n-am fi preocupați de soarta copiilor noștri, de „tinerii din ziua de azi“. Tot evocăm paseist mărețele fapte din trecut (Vîrsta de Aur, Epoca de Aur, Generația de Aur…) și, în același timp, lucrăm pentru viitor – avem planuri peste planuri de proiecte și strategii educaționale! Doar prezentul, al naibii, ne tot dă bătăi de cap. Și bătăi pe care le încasăm de la adversari. Și iarăși inevitabil, nația mîhnită se întreabă: ce (ne) facem fraților, cu copiii și juniorii acestei patrii? Pentru atîtea alte întrebări și frustrări naționale, problema asta a devenit un loc comun, o banalitate repetată întruna, la nesfîrșit. Mai că ne-am plictisit. Hai, zi-mi ceva nou!
După acest „Iunie negru“, cînd Naționala mare a pierdut trei meciuri din patru, iar selecționata Under 19 a făcut 0 puncte la turneul final european, zău, nu știi ce-a fost mai nasol. Că seniorii au jucat în asemenea hal? Sau, oare, că juniorii au jucat atît de fricos, cu curu-n poartă, în meciul de calificare la barajul de Mondiale, cu atît de abordabilii adversari din Slovacia? Să-i lăsăm deocamdată pe seniori, sînt deja istorie. Să revenim, mai bine, la obsesia națională: ce se-ntîmplă cu copiii din ziua de azi? Aici, măcar două vorbe bătrînești ne ajută – pentru explicații, că soluțiile aparțin specialiștilor. Deci, băbește:
Cum îi crești, așa îi ai… „Tinerii din ziua de azi“ sînt un pic dezorientați – mai întîi, de mămica și de tăticu’, iar pe urmă, cînd se legitimează la un club mai serios, de perspectiva unor cîștiguri financiare fabuloase. Pe de o parte, sînt cocoloșiți și hiperprotejați. Pe partea ailaltă, sînt aruncați prematur în focul unor bătălii grele, lupte de bărbați. Greu de gestionat! Aici, desigur, principala responsabilitate aparține maturilor care-i cresc și îi dețin pe acești copii. În același timp, și acești copii s-au învățat să nu-și asume vreo responsabilitate personală, își reclamă doar drepturile: că n-avem aia, că n-avem ailaltă, că uite ce condiții se asigură prin alte părți. Băi, mă lași?… Căci, tot în acest timp, tinerii tricolori au și fost însuflețiți de scandările care domină discursul public băștinaș. România – țară de căcat, popor de căcat, nu mai e nimic de făcut aici, fugiiiiți! Dacă tot auzi de mic astfel de vorbe tîmpite, atunci nici nu mai simți că – vorba marelui Gică Popescu –„te arde tricoul echipei naționale“. Mai ales pentru că, a doua vorbă,
Eu, cînd o să fiu mare, vreau să mă fac… Generația lui Gică Popescu, că-l pomenirăm, așa-numita Generație de Aur, avea niște modele la îndemînă. Pesemne că și liderul Generației, majestuosul Gică Hagi, cînd era mic, își dorea să se facă Dobrin sau Balaci. Or, de cînd s-au retras și demnii urmași ai Generației de Aur. de la Lobonț – Chivu – Mutu – Marica încoace, pe bune, ce „model inspirațional“ (urîtă-i vorba asta de lemn) ar mai găsi tinerii Under 19? S-a creat un hiatus. Copiii ăștia, dacă fac 19 ani mîine-poimîine, păi asta înseamnă că s-au născut în 2003, adică la cinci ani de cînd a jucat ultima oară România la Mondiale. Mda, n-o fi tocmai simplu să fii tînăr tricolor în ziua de azi!
Pentru acești tineri, am reținut o vorbă a „bătrînului“ Ciprian Deac, muncind din greu, în cantonament: „Meseria de fotbalist este cea mai frumoasă meserie din lume!“. Măi copii ai fotbalului, dacă vi se pare suprasolicitantă meseria asta, atunci găsiți-vă alta! Sînt multe alte meserii frumoase pe lume. Apucați-vă de înot, David Popovici chiar e un model! Hai România!