Turiștii români par a se călăuzi după un precept biblic: creșteți (răspîndiți-vă) și stăpîniți lumea. După 1990, înarmați cu cutii de conserve și sacuri de dormit, lansînd pe piață moneda forte a rulmenților, tigăilor, bibelourilor și clasoarelor cu timbre, ei au sărit pîrleazul hotarelor strămoșești. Un pic de Turcia, un pic de Grecia, un pic de Bulgaria, an de an, pas cu pas (știu, știu, citez din clasici) și în proporție de masă, românii au pus stăpînire pe turismul mondial. La început, acesta (turismul, adică) s-a adaptat rapid românilor. All-inclusive este, în opinia mea, visul nostru vechi de cînd Țiganiada: munți de mămăligă și rîuri de lapte. Aduse în modernitate, lucrurile se prezintă ușor diferit: crăpelniță cît să nu poți duce, lux, calm și voluptate. Firește, alături de oferta făcută noilor îmbogățiți, a înflorit și oferta celor cu bani mai puțini. Toată lumea știe Antalia și Halkidiki. Acolo ești milionar chiar dacă ești un pîrlit. Măcar zece zile, măcar o săptămînă. P-ormă ai ce povesti un an. Cît ai băgat în tine, de dimineața pînă seara.
Abia de curînd lucrurile par a se fi normalizat întrucîtva. Turistul român a ajuns, după 30 de ani de chin și fandoseală, egalul turistului mondial. Se poate duce unde vrea, la un preț corect. Dar vechile obișnuințe mor greu. Dacă treci de Thessaloniki, vei vedea că drumul spre Halkidiki e aproape sufocat, în timp ce autostrăzile care coboară spre sud sau spre vest rămîn libere. Eu am ales vestul, adică Lefkada. Nu sînt un turist pretențios sau, mai bine zis, singura mea pretenție e să mă simt bine și să văd lucruri noi fără să-mi amanetez un rinichi. Agenția de turism Christian Tour mi-a făcut o ofertă, am negociat-o, așa că hai în Lefkada, la vînătoare de locuri mișto. Pomenita e o insulă pe coasta de vest, în Marea Ionică. Are tot ce vrei, munți, păduri, coaste golașe, porturi, faleze, drumuri îmbîrligate, e spectaculoasă fără ostentație. De la bun început, trebuie să vă spun că auzi și aici românește la orice colț de stradă, dar că rarele manele care se revarsă din cîte un Mercedes nu-s de-ale noastre, ci grecești. Să fie. Iar compatrioții noștri, tineri sau maturi, sînt parcă mai puțin neglijenți și mai puțin agresivi. S-ar putea să nu se fi creat încă solidaritatea aceea a cuceritorului. După părerea mea, Lefkada nu va fi cucerită de români în următorii zece ani de zile.
Plajele mari nu sînt numeroase și nici foarte domesticite. Cele pe care le pot numi la repezeală sînt: Agios Ioannis (frumoasă, dar bătută rău de vînt), Pefkoulia (cea mai populară, dar și cea mai aglomerată, că nu poți arunca un ac), Kathisma (mai puțin populară, dar la fel de aglomerată), Gialos (foarte frumoasă, cu două bărulețe ieftine și simpatice, dar făcută parcă din resturile unui atelier de sculptură, pietre peste pietre și, după ele, pietre și mai mari, dar și mai mici), Egremni (aici vorbesc doar din auzite, pentru că accesul la ea s-a surpat în 2015, la cutremur, dar se spune că ar fi cea mai frumoasă) și Agiofili (elegantă, cochetă, nisipoasă, dar pe bani). În rest, există aproape în fiecare localitate fîșii mici, late de 1-2 metri, cînd cu șezlonguri, cînd la liber.
Cazarea ca cazarea, asta se rezolvă din timp. Dar unde și ce mîncăm? Pentru cei mai oropsiți dintre concetățenii noștri, există un Lidl (cea mai ieftină bere costă 65 ¢). Și cu asta am spus totul. Pentru cei care mai au mărunțiș prin buzunare, există magazinașe (intitulate pompos supermarket) peste tot. Vă sfătuiesc să încercați brînzeturile fermentate. Sînt, aproape fără excepție, geniale. Pîinea (delicioasă) o luați de la orice brutărie (în greacă, da, bakery, să priceapă tot poporul). Fiți atenți cu roșiile, sînt multe fake-uri sau ruginituri. Iar dacă găsiți bere Mamos, nu vă mai aplecați după Mythos sau Amstel. Iar dacă portofelul zîmbește șăgalnic, puteți intra la tavernă. Din experiență, vă pot spune că nu-s mari diferențe de gust, doar de prețuri și scaune. Aici, în Nidri, localurile sînt lipite unul de altul. Peștele încă mai clipește pe grătar, musacaua se topește-n gură, tzatziki e sport național, măslinele au gust, iar burger-ul autohton e împănat cu ierburi melancolice.
Pe scurt, totul e vis și armonie. Dar să nu vă pună dracu’ să vă parcați mașina ca-n București, pe unde nici cu gîndul nu gîndiți. Seara, drumurile principale din interiorul localităților devin exclusiv pietonale, iar amenzile te usucă. Nu încercați cu mituirea. Nu e frumos să rămîi lefter în Lefkada.