Cum urci în lumea Gorjului dai de uluitoarea Coloană a Infinitului, opera lui Brâncuși, și, cum cobori, în orice crîșmă, te scuturi auzind legendele gorjene despre afacerile Ponta & Șova. Am fost acolo într-o marți. Era ploaie și urît. Așteptam acceleratul de București. Mă adusese Vlăduț în stația CFR, după un chiolhan cu iepuri la Bolboși, de sîmbătă pînă luni. Și mă lăsase amărît în stație, că eram mahmur și fără viață. Și ce face omul fără viață? Caută măcar o tărie, un nimic de borș să-l trezească. Și asta am căutat. Și ce-am găsit?
Hop-țop pe ecrane – Ponta. Explica de zor
Sare o panaramă de om mai beat decît berea scîrbavnic uitată pe masă. „Bă, dar ăsta nu se mai satură? Benzinăriile de la Motru și Rovinari sînt ale lui. Ce mai vrea?” Sînt băut bine. Nu bag de seamă discuțiile aprinse. „Dar e mă-sa lu’ prefectul șefă.” „Haide, bă, baba Teodorescu din 2000 nu se mai ridică din pat. Aia e patroancă, bă?” „Păi, toate minele sînt obligate să ia de acolo benzină.” Sînt beat, ce-mi trebuie să mă amestec?
Hop-țop pe teve – iar Ponta. Nu-i tace gura
Iau o ciorbiță de burtă. Nu este bună de nimic. O sărătură. Iau o vodcă, dar berarii bine abțiguiți umplu aerul cu afacerea Ponta-Șova, consiliere juridică pentru complexuri. „Păi, bă, ăsta ne-a jefuit. A luat zece miliarde în zece zile și de la Turceni, și de la Rovinari.” Bețivii stăteau perplecși, apoi rîdeau ca proștii. Băi, eram beat, dar ceva nu era în regulă cu ăia. „Dar pe aia o știi? Un avocat de Șova și-a pus la plată 25 de ore într-o zi.” Cîtă obrăznicie gorjeană, așa ceva nu se poate! Sînt beat. Foarte beat. Sînt la a treia vodcă. Sau țuică? Începusem cu ceva. Dar nu mai țin minte cu ce. „Dar cu Delta, lasă-mă, a tras bani frumoși. Păi, a luat prefectul bani? A luat Ponta bani cu Delta? A luat Janina lu' Apostol? A încasat și ea de la Vișoianu pesedistul.” Pe ce? Sponsorizare a unor oameni valoroși! Țip. Ce vrea să spună tuciuriul ăla? Că se dădeau bani spre PSD astfel? Nu! Țip. Și dacă pînă acum auzeam ce se spunea, de acum, gata. Bețivii nu mai vor să vorbească cu bețivul. Chiar. Trenul nu mai vine? Trenul! Să mă ia din mijlocul acestor legende, bazne, nesimțiri oltenești. Nu se poate, sînt beat! N-am auzit bine. Și gata, ajung în București. Doi călători mă opresc să nu mă arunc din tren. Nu ajunsesem decît la Filiași și eu credeam că-s în București. Existența este o eroare bețivă. Bă, dar el de ce stă tot timpul la teve?
Publicat în Cațavencii, nr. 15(93), 2013