Caţavencii

Lider din acel partid: „Nu mi-am cumpărat hotel în Italia! L-am primit gratis, că așa se face cînd cumperi toată stațiunea cu bani din pungă!”

Nu poate oculta mondială acuza cît pot ei justifica: un lider sărac și cinstit din acel partid a dezmințit recent zvonurile răuvoitoare cum că și-ar fi cumpărat un hotel într-o frumoasă stațiune italiană. Conform onestului demnitar, hotelul i-ar fi fost făcut cadou de băștinașii recunoscători pe care tocmai i-a cumpărat împreună cu localitatea în care locuiesc.

„Înțeleg de unde vine confuzia”, a declarat acesta de la volanul unui Mercedes ultimul tip, căruia îi face rodajul pentru un prieten. „Și eu am crezut că am primit hotelul ca bonus pentru că i-am cumpărat soției o blană din bazarul turcesc și mi-era teamă că acum o să mă cicălească amanta că vrea și ea localitate în Italia, nu doar vilă pe lacul Como, ca ultimii săraci. Da’ inițial m-am speriat, să-mi stea ceasul Breitling Chronograph dacă vă mint!”

Oameni sufletiști și principiali, membrii acelui partid n-au șovăit să se declare alături de colegul lor: „Trebuie să învățăm să respectăm dreptul la intimitate al semenilor noștri, pentru că e treaba fiecăruia ce face acasă, pe sub pat, cu niște cutii de pantofi foarte pline…”

Desigur, presa care manipulează pentru soroșiști a plusat imediat: „Și cu niște domnișoare foarte goale?”. Din fericire, membrii acelui partid au răspuns cu demnitatea care îi caracterizează: „Astea sînt probleme minore, nu vedem de ce v-ar interesa pe dumneavoastră, presa!”

În final, demnitarul acuzat pe nedrept a făcut un apel la decență din balconul casei sale dotate cu teren de golf interior, jacuzzi cu piscină olimpică, circuit de Formula 1 și un mic heliport: „Apreciez grija pe care mi-o purtați și vă promit că voi avea și eu grijă de voi! Dar profit de ocazie să fac o mică precizare: nu e adevărat că hotelul meu este alături de vila din Toscana a domnului Georgescu! Dar înțeleg perfect de ce îmi tot urați să devenim vecini, și el este un mare patriot!”

La închiderea ediției: total întîmplător, nu s-a precizat nicăieri care anume este acel partid. Dar este că v-ați gîndit la acel partid?

Exit mobile version