Dacă ar fi fost cândva tânăr, am fi putut spune acum despre Emil Boc că-și trăiește a doua tinerețe. Născut bătrân ca om politic, recrutat de turnători bătrâni și agresivi, Boc nu a avut vreme să copilărească. Atunci când a fost aruncat de la București ca o cârpă, a prins mare boală pe mitici și de atunci o ține una și bună că el și ardelenii sunt harnici, iar ăștia din sud niște putori. Asta nu-i mare lucru, atât poate, atât a înțeles.
Cu adevărat amuzantă este vitalitatea de „lider cu greutate“ al partidului. Adună oameni în jurul lui, coalizează energii, creează sinergii. Oamenii uită că, după plecarea de la București, când omul puțea a rușine ceva de speriat, dar el nu simțea nimic, Emil Boc a mai avut o cursă din aceasta electorală în care a fost implicat până peste urechiușe. E vorba de campania pe care liderul de la Cluj, liberal, după ce făcuse căcat PDL-ul, i-a făcut-o Elenei Udrea. În 2014, Emil Boc nu l-a susținut pe Klaus Iohannis la președinția României, ci pe doamna. Aceeași pe care o slugărise și ca băiat în casă al turnătorului.
Pe-atunci, în campanie electorală, Emil Boc spunea astfel despre Elena Udrea: „În această campanie voi face tot ce-mi stă în putință să sprijin candidatura doamnei Udrea… apreciez că e omul potrivit la locul potrivit“. Astfel mozolea micuțul. Era la concurență cu bikinii doamnei: care intră primii-n fund. Ehe, de multe ori, bikinii au pierdut la scor.
E mișto că, între timp, harnicul și, culmea, arogantul Boc a făcut din Cluj un oraș în care mai pot să trăiască doar tipul de om pedelist, cu bani mulți făcuți naiba știe cum.