Cum poți ținti spre stele, ad astra, atunci când stai în genunchi, cu capul plecat, făcându-ți de lucru, vorba turnătorului Petrov, la prohabul licuriciului celui mare? Nu poți. Iar dacă nu poți ținti spre stele, dacă nici măcar nu le poți privi, preocupat fiind să numeri ouă (vorba altui politician român), ce rost are să mai ții magaziile armatei ocupate cu sisteme Patriot? Mai ales că e în toi campania de recoltare a cerealelor și e nevoie de spațiu pentru grâul din Ucraina.
Prin decizia CSAȚ din 20 iunie 2024,
România urmează să doneze Ucrainei un sistem Patriot complet operațional. Unul din cele două sisteme operaționale pe care le are România în acest moment. Pentru ca donația să devină efectivă, aceasta trebuie stabilită, conform Legii 122/2011, articolul 5, alineatul 3, doar prin hotărâre de guvern. Așadar, hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării trebuie dublată de o hotărâre de guvern pentru a dona în mod legal vreun sistem Patriot Ucrainei. Sau oricui altcuiva. Și, în general, orice fel de transfer de arme și/sau muniții aparținând MApN nu se poate face decât în urma unei hotărâri de guvern.
Dar, așa cum achizițiile de armament care depășesc valoarea de 100 de milioane de euro trebuie aprobate de către Parlament, ar fi absolut firesc să supunem aprobării Parlamentului și donarea echipamentelor militare și a munițiilor care depășesc aceeași valoare de 100 de milioane de euro. Ar fi, probabil, o formalitate, dar democrația este compusă și din astfel de presupuse formalități. Poate că măcar în Parlament s-ar putea auzi și o voce care să chestioneze acest demers al CSAȚ. Poate că, punându-se întrebări, s-ar primi și răspunsuri. Democrația nu este o chestie unilaterală în care cineva ia decizii fără a da explicații, fără a oferi răspunsuri la întrebări, fără a răspunde în general. Democrația funcționează pe bază de argumente, iar pentru argumente este nevoie de informații și de transparență. Sistemele care funcționează în afara acestor granițe sunt orice, pot chiar să semene cu democrația, dar nu sunt așa ceva.
Sunt foarte multe aspecte dubioase
și îngrijorătoare legate de către această donație. Cum dubioasă este, de la bun început, toată această achiziție, urmată de o renunțare extrem de facilă.
În primul rând, modul în care a fost argumentată și decisă achiziția sistemelor Patriot.
Achiziția s-a bazat pe un memoriu al MApN, care a argumentat că sistemele Patriot sunt cele mai bune de acest fel din lume, practic unice. De aceea nici nu este cazul unei licitații. Aflăm acum, când urmează să renunțăm fără luptă la 50% din sistemele noastre Patriot operaționale, că, de fapt, sistemele Patriot nu sunt nici unice și nici cele mai bune posibile: Francezii au sisteme similare, numite MAMBA. Mai există sistemele franco-italiene SAM-T, Aster 15 și Aster 30, sistemul norvegian NASAMS sau sistemul german IRIS-T. Nu sunt identice cu Patriot, dar cele mai multe au cam aceleași caracteristici. Sunt diferențe legate de raza de acțiune, în principal, dar și de preț. În mod cert, însă, existau premisele unei licitații internaționale pentru achiziția sistemelor de apărare antiaeriană. Nu spune nimeni că ar fi trebuit să-i invităm la licitație și pe ruși sau chinezi cu sistemele lor similare Patriotului. Râdem, glumim, dar cumpărăm doar din incinta NATO.
În al doilea rând, Patriot nu este cel mai bun sistem antiaerian disponibil, aflăm tot acum. Cică negociem cu SUA pentru a primi în locul sistemului donat ceva mult mai bun: THAAD. Dar dacă acest sistem (ca și Iron Dome sau David’s Sling) este mai bun decât Patriot, de ce ni s-a spus că Patriot e cel mai bun și de ce nu ne-am dus direct la variantele de top? Pentru că, de asemeni, râdem, glumim și în incinta NATO nu e mândrie, nu-s capricii deșarte și e egalitate. Dar nu pentru căței.
Să recapitulăm puțin
și istoricul achiziției sistemelor Patriot. Românii au aflat că urmau să plătească patru miliarde de dolari (plus TVA) pentru șapte sisteme Patriot nu de la MApN, de la Guvern, de la Parlament sau de la președintele României, ci de la oficialii americani, care ne-au spus că au aprobat această achiziție despre care noi habar nu aveam nimic. În acel moment, achiziția nu fusese aprobată de către Parlamentul României, așa cum cere legea, dar vânzarea fusese deja aprobată de către Guvernul american. Ce mai putea să facă Parlamentul? „Băi, s-a vorbit cu oamenii ăia, e lucru serios, ne facem dracului de râs…“ Când Parlamentul României a întârziat cu vreo două-trei săptămâni aprobarea proiectului de lege prin care se aviza achiziția sistemelor Patriot, SUA și-au trimis urgent secretarul de stat la București, complet pe nepregătite, pentru a-l trage de urechi pe ministrul român de Externe, ca pe o slugă obraznică, în salonul VIP al Aeroportului Otopeni. După această demonstrație de forță democratică, Parlamentul a aprobat achiziția în regim de urgență, legea trecând prin cele două Camere ale legislativului în doar două zile și fiind promulgată în a treia zi. În a patra zi s-a și făcut plata avansului de 900 de milioane de dolari. Vorbim de finalul anului 2017.
La finalul anului 2019, România a plătit integral suma datorată pentru toate cele șapte sisteme Patriot. A fost decizia Guvernului Orban, proaspăt instalat. Până în acel moment, România nu primise nici măcar un șurub din vreun sistem Patriot. Dar, iată, decisese că trebuie să le achite pe toate. Aveau oamenii ăia nevoie de bani, ce mama dracului…
Astăzi, la șapte ani de când s-a decis
achiziția și de când s-a plătit avansul și la cinci ani de când s-a făcut plata integrală, România nu a primit decât patru sisteme Patriot, ritmul livrărilor fiind, în medie, de un sistem la doi ani. Din cele patru sisteme, doar două sunt operaționale. Primul a devenit operațional anul trecut, iar cel de-al doilea de-abia cu câteva săptămâni în urmă. Următoarele trei sisteme vor ajunge în România…
Ei bine, următoarele trei sisteme, deja plătite, nu vor ajunge în România prea curând. Pentru că Guvernul SUA a anunțat că Raytheon nu va mai livra vreun sistem către vreun cumpărător, chiar dacă vorbim de contracte ferme și deja achitate, timp de cel puțin 16 luni. Pentru că toată producția de sisteme și de rachete va fi orientată pentru a satisface nevoile Ucrainei. Slava!
Atunci când s-a decis
achiziționarea sistemelor Patriot, extrem de costisitoare, totuși, pentru o țară ca România, ni s-a spus că trebuie să facem acest sacrificiu, pentru că nu trebuie în nici un caz să ne bazăm pe alții ca să ne apere, ci trebuie să fim capabili să ne apărăm singuri. Dar pentru asta trebuie să avem și dotările necesare, așa că vom cumpăra armamentul de care avem nevoie, în cantitățile de care este nevoie.
Acum, după ce am plătit armamentul cu pricina, ni se spune să donăm jumătate din cel care deja e operațional și să nu ne mai așteptăm să primim altul prea curând, pentru că ne apără ucrainenii.
Așadar, nu ne puteam baza pe aliații noștri, în cazul puțin probabil în care am fi fost atacați, dar putem să ne bazăm pe deplin pe ucraineni, care nici măcar nu ne sunt aliați, că ne apără ei. Case closed. Parțial.
Dacă România ar fi avut, în ultimii șapte ani,
excedent bugetar, nu ne-am afla într-o situație mai mult decât bizară. Având mereu deficit bugetar, înseamnă că România s-a împrumutat pentru a achiziționa sistemele Patriot. Plătindu-le în avans și nerecepționându-le, am ajuns să plătim dobânzi pentru niște bunuri de care încă nu beneficiem.
După ce s-a luat decizia să donăm un sistem Patriot Ucrainei, suntem în situația în care am luat bani cu împrumut pentru a-i dona. Este cel mai absurd lucru pe care l-am fi putut face vreodată. Dar iată că l-am făcut.
Se spune că negociem cu aliații
să primim ceva în schimbul sistemului Patriot pe care-l donăm. Dar de ce am primi ceva în schimb și de ce trebuie să ajungem la această negociere când, de fapt, soluția era mai simplă?
Până acum, Ucraina are sau a avut în dotare un sistem Patriot donat de către SUA și trei sisteme Patriot donate de către Germania. România a acceptat să doneze și ea un sistem, dar alte țări din NATO care au astfel de sisteme și se află și mai departe de zona de conflict decât noi au refuzat să doneze. Spaniolii și grecii, de exemplu.
Și nici asta nu este neapărat ceva ciudat. Ciudat este că SUA, care au 120 de sisteme Patriot operaționale și alte peste 130 de sisteme Patriot în conservare, nu au donat până acum decât unul singur. Dacă SUA ar fi donat, ca România, 50% din sistemele sale operaționale, Ucraina ar fi avut deja 60 de sisteme Patriot pe teritoriul său. Dar ar fi fost prea simplu.
Și ar mai fi ceva: ni s-a spus că avem doar două sisteme Patriot operaționale, din patru câte ne-au fost livrate, pentru că nu avem personalul necesar pentru a deservi aceste sisteme, pentru că pregătirea acestuia durează. Dar în șapte ani de când s-a semnat contractul, care prevede și pregătirea operatorilor pentru cele șapte sisteme Patriot, era cazul să avem oameni pregătiți pentru operarea fix a tuturor celor șapte sisteme presupus a fi achiziționate. Dacă avem două sisteme operaționale și donăm unul, înseamnă că imediat putem transfera personalul specializat de la sistemul donat către un altul, care ar deveni operațional pe loc. Pentru că, nu-i așa, este vorba doar despre o chestiune de oameni pregătiți, nu e nimic altceva la mijloc. Probabil că în Ucraina umblă operatorii de sisteme Patriot cu covrigi în coadă pe toate străzile, de ucrainenii au aruncat deja în luptă patru sisteme și sunt pregătiți să-l opereze și pe cel de-al cincilea, cel românesc, imediat ce le sosește. Poate că ucrainenii învață mai repede să opereze un sistem Patriot. Sau poate suntem luați de proști…