Puţini trebuie să fi auzit de Vlad al VI-lea Înecatul. Domnia lui peste Ţara Românească se întinde între 1530 şi 1532, la fel cum se întinde pe butuc, între groază şi speranţă, gîtul unui domn mazilit. În plicticosul, întunecatul şi neinformatul început de secol al XVI-lea, venirea la putere a acestui băiat de nicăieri, şters şi timid, a trecut neobservată. Înaintea lui, pe tronul Valahiei s-a odihnit o altă celebritate, Moise Vodă, de care, cu excepţia mamei lui, se povesteşte că n-a auzit chiar nimeni.
Cu toate astea, nu se poate zice că Vlad Înecatul n-a avut ambiţie. A avut, săracul, o ambiţie, singura pe care, în acele vremuri, şi-o putea permite un domnitor modest: să omoare cît mai mulţi boieri. Domnia a obţinut-o transparent, la o licitaţie desfăşurată legal, la Înalta Poartă. Cu ocazia asta a primit, ca bonus de instalare, o trupă de spahii cu care l-a fugărit pe Moise Vodă pînă în Transilvania. Între timp, boierii Craioveşti, animaţi de cele mai curate sentimente de trădare, vin cu o armată şi cu fostul Moise Voievod la Viişoara, unde, după o luptă mişelească, sînt ucişi pînă la rudele de gradul cinci. Aici, sînt de părere istoricii, începe lunga şi însîngerata activitate de răzbunare a lui Vlad Înecatul. Rînd pe rînd, cu prilejul diferitelor comploturi, sînt traşi în ţeapă, decapitaţi, spînzuraţi sau jupuiţi de vii boierii Spinişor, Barbu al II-lea Craiovescu şi Drăghici Gogoaşă, împreună cu o parte generoasă a familiilor lor. Boierii din Văleni sînt arşi de vii, spre deosebire de urmaşii Craioveştilor, care sînt sugrumaţi cu laţul, ca ultimii nevinovaţi. Întru slava faptelor sale, Vlad al VI-lea Înecatul a ctitorit mănăstirea Viforîta şi a dat un chef. La chef s-a băut fără măsură şi, fiindcă nu mai erau boieri, Vlad a băut de unul singur şi partea lor. Apoi, venindu-i poftă să se arunce în valuri, Vlad al VI-lea Înecatul s-a îmbăiat călare, faptă după care slujitorii n-au mai putut recupera nici calul.