Rusia atacă două țări NATO și cucerește una dintre ele în trei zile. Așa încep concluziile ultimului scenariu de război între alianța nord-atlantică și armata lui Putin. Și cam la fel sînt toate concluziile, în toate scenariile, în toate exercițiile militare pe care Occidentul le face. Strategii NATO, absolut toți, cad de acord cu faza asta a războiului. Țările expuse vor pierde teritoriu, unele vor fi cucerite pe de-a-ntregul. Trupele NATO se vor retrage, ăsta e planul general într-o primă fază, urmînd ca după aia, după săptămîni de așteptare, odată cu sosirea întăririlor, să înceapă recucerirea teritoriului pierdut.
Așadar, schema generală a alianței e incapacitatea recunoscută fățiș de a ține rușii în afara statelor de la margine. Și nu e vorba doar de cucerirea Letoniei, a Estoniei sau de invadarea Lituaniei, ci chiar de ocuparea Dobrogei sau a Moldovei românești. Iar calculele sînt făcute pe trupele NATO la nivelul anului 2027, adică peste trei ani, în care se presupune că efectivele și echipamentele de pe flancul estic vor fi mult mai mari ca acum.
Generalii americani Ben Hodges și Philip Breedlove, foști comandanți militari în Europa, dau puține speranțe respingerii rușilor. „Trebuie să cîștigăm cît mai mult timp posibil“, zic ei. Cîteva săptămîni, pînă vin întăririle. Iar pînă atunci plutește în aer sentința funestă a retragerii, a cedării teritoriului, a invaziei dinainte acceptate. Legenda ultimului centimetru apărat de NATO cade prizonieră la ruși.
Și te întrebi: dacă asta e doctrina și perspectiva apărării NATO, atunci la ce mai există granițe? De ce statele își leagă apărarea de propriile frontiere? Dacă NATO se retrage, lăsînd părți de teritoriu NATO să fie ocupate, pe cine apără, de fapt, alianța?
Șovăiala statelor bogate de a-și trimite soldații la moarte pentru stepa letonă sau pentru miriștile de la Buzău e firească. Polonia a înțeles exact cum stau lucrurile și și-a construit o armată capabilă să reziste de una singură, cu succes, în fața Rusiei. În schimb, România a rămas în plata unor neghiobi și se confruntă cu riscuri tehnice uriașe. O mînă de netoți în haină militară, care ar trebui judecați de Curtea Marțială pentru trădare națională, și o mînă de politicieni proști, care ar trebui anchetați pentru subminarea capacității de apărare, au blocat dotarea și modernizarea armatei României. Sînt dovezi, sînt acte, sînt fapte care arată clar că, din prostie sau cu rea intenție, oamenii care au condus Statul Major, Ministerul Apărării, Președinția și Guvernul au făcut pe dracu-n patru să țină pe loc pregătirea armatei într-o perioadă în care era cît se poate de limpede că există riscuri de securitate națională. E un grup de oameni care, din prostie sau cu rea intenție, l-au făcut pe Putin fericit.
E bine de știut pentru zilele ce vor veni.