De vreo şapte ani încoace, Street Delivery este, pe lîngă un motiv de înjurat al şoferilor bucureşteni, un festival urban care, vorba lor, „închide strada pentru maşini şi o deschide pentru oameni“. După nume, după port şi după densitatea de pălăriuţe pe metru pătrat, ai putea spune că festivalul ăsta e, de fapt, cea mai mare adunătură a hipsterilor din Bucureşti. Şi aşa e! Absolut orice ONG eco-civico-culturalo-artistic, absolut orice magazin de hand-made-uri făcute dîn cînepă sălbatică şi rădăcini de floarea-soarelui, absolut orice rastaman alb care are un hamac şi nişte poi-uri a venit la Street Delivery să-şi arate muşchii.
De-a lungul întregii străzi Arthur Verona chiar ai ce vedea. La fiecare stand pe lîngă care treci ai reacţia de „Heh!“. Nu te dă nimic pe spate, dar e măcar ceva ce nu vezi în fiecare zi. „A, uite o piscină micuţă care are pe fund harta Bucureştiului! De ce? Aaaa, că se scufundă Bucureştiul de la încălzirea globală“, „A, uite o dubiţă învelită în pagini de cărţi. De ce? Aaa, că trebuie să citeşti. De pe maşini. Am înţeles“, „A, uite o fată cu aripi de îngeraş care sare pe o trambulină. De ce? Aaaa, că se vede cum îi sar ţîţele. Înţeleg.“
Maximul exces de hipstereală pe care l-am văzut anul ăsta a fost un stand la care unii aveau o mini-masă de ping-pong, cam cît o tipsie de mărgăritar, pe care ţineau să joace în public. Cine-s oamenii ăştia atît de înnebuniţi după ping-pong, că nu pot să plece din casă fără să care o măsuţă cu ei? La pavilionul cu Miliţia Spirituală puteai să-ţi faci poze cum erai bătut de jandarmi. Am zis că, dacă-mi pun fundul în locul în care ar trebui să fie faţa, s-ar justifica de ce-l bat jandarmii pe unul cu faţă de cur. La un moment dat, vizavi de standul protestatacilor împotriva Roşiei Montane şi a altor măgării apar cîţiva domni poliţişti care se plîng că banner-ul cu „Scoateţi site-ul de cultură din dubă!“ este o incitare la adresa Poliţiei. Pentru că exact aşa funcţionează Poliţia, ca o gaşcă de copii de 12 ani care sar cu pulanele pe tine dacă le faci „sîc-sîc“. Din fericire, domnii organe au plecat cînd au văzut că nu-s bine primiţi cu huiduielile mulţimii.
Şi cu tot miştoul pe care l-am făcut de hipsteri în ultima vreme, cu mîna pe inimă vă zic că mi-a plăcut la Street Delivery. Poate pentru că şi eu sînt un pic hipster la suflet. Ce să fac, domnule, mi-a plăcut că avem o alternativă la festivalurile la care urcă pe scenă Trupa Bambi urmată de Voltaj şi de la care îţi cumperi un porumb fiert, cules toamna trecută, la suprapreţ şi pleci doar cu nişte cruciuliţe cu leduri în ele. La Street Delivery n-am simţit nici o clipă că e cineva care vrea să mă jecmănească, să-mi vîndă ceva care o să mă strice la stomac în următoarele 30 de minute sau că mă împute cineva cu fum de mici. Organizatorii s-au ocupat pînă şi de reciclat în măsura în care a depins de ei. Şi cea mai mare surpriză am avut-o chiar din partea hipsterilor. Uite-i, domnule, că în timpul liber, cînd nu sînt ocupaţi să fie nişte băşinoşi semidocţi, hipsterii pot să facă chestii frumoase.