Într-o după-amiază de vară, în Moscova anilor 30 îşi face apariţia Diavolul. E un domn îmbrăcat cu gust – pare cetăţean străin – care-şi dă seama că în oraş lucrurile au luat-o razna, încît a sosit momentul să facă puţină ordine în capitala sovietică. Aşa începe Maestrul şi Margareta, romanul pe care Mihail Bulgakov n-a apucat să-l vadă publicat. O carte cuceritoare la care simţi nevoia să te întorci şi care te încîntă de fiecare dată cînd o reciteşti. În cazul meu, de peste zece ori în întregime şi de nu mai ştiu cîte altele, de dragul cîte unui.
Aşadar Diavolul a sosit la Moscova şi se pune pe treabă. Mai întîi îl convinge pe un erudit redactor ateu că nu e mare filosofie să afli cînd va muri cineva, mai precis chiar el. Şi cum redactorul ar fi în stare să bage mîna în foc că Isus n-a existat şi încearcă să-l lămurească şi pe talentatul dar cam incultul poet Ivan Bezdomnîi, îl ajută să înţeleagă cum stau lucrurile prezentînd-i întîlnirea dintre Pilat din Pont, procuratorul Iudeei, şi un tînăr arestat fiindcă ar fi stîrnit tulburări în Ierusalim. Tînărul îl face să se simtă ciudat pe procurator care i-ar da drumul, dacă nu s-ar băga pe fir marele preot Caiafa. Şi de aici încolo, romanul curge pe două planuri. Unul, al faptelor de tot soiul ale diavolului Wolland şi ale adjuncţilor săi, iar celălalt, al ultimelor zile din viaţa omului din Nazaret aşa cum au fost scrise de Maestru.
Ca să faci ordine într-un oraş cum e Moscova trebuie ca mai întîi să stîrneşti puţin haos în viaţa locuitorilor ei. Cu o ploaie cu bani, într-un teatru de varieteu, de pildă. Sau oferindu-le cetăţenelor moscovite rochii noi după ultima modă de la Paris în locul celor pe care le poartă. Banii sînt destinaţi unei singure utilizări. După aceea se transformă în etichete fără valoare. Iar rochiile dispar cînd moscovitele ies din teatru, lăsîndu-le în vestimentaţia intimă pe iubitoarele de varietăţi.
Vigilentul poet se prinde că e ceva necurat cu bănuitul cetăţean străin şi porneşte pe urmele lui, înarmîndu-se cu o coniţă şi provocînd scandal, încît e condus la balamuc.Acolo îl cunoaşte pe Maestru.
Woland, Behemoth, cotoiul lui care vorbeşte, şi un tip care pare dirijor de cor se stabilesc în apartamentul unui tovarăş pe care îl trimit la dracu-n praznic, mai exact la Ialta, fiindcă nu vrea să elibereze de bună voie spaţiul locativ pe care l-a obţinut prin omeneşti coţcării. Apoi o invită protocolar pe Margareta, soţia de taină a Maestrului, cea care fiindcă nu cere nimic, va obţine tot ce-şi doreşte, adică să fie din nou împreună cu el şi ca manuscrisul romanului pe care Maestrul l-a ars să reapară. Asta după ce Margareta acceptă să apară împreună cu Wolland la marele lui bal pentru vii, dar mai ales pentru morţi.
În timp ce povestea lui Isus continuă, într-un stil înalt, şlefuit dumnezeieşte, întîmplările din Moscova se precipită într-o cascadă drăcească, de un umor căruia nu-i pot rezista nici triştii de profesie. În cele din urmă lucrurile vin de se leagă. Maestrul şi Margareta primesc liniştea pe care şi-au dorit-o, Ivan Bezdomnîi renunţă la poezia agitatorică şi devine un istoric respectabil, iar nesăbuiţii care s-au pus cu dracul pătimesc pe pămînt chestii care le dau de gîndit asupra naturii lumeşti a iadului.
Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margareta, Ed. Humanitas sau, dacă aveţi răbdare, puteţi găsi la anticariat ediţiile de pînă în 1989, într-o traducere care mie mi-a plăcut mai mult, chiar dacă din ele lipseşte balul miliţienilor.