Semnele erau clare, în felul lor: nu aveam voie să facem poze şi nici să alergăm. Pe strada principală, între două clădiri ponosite, care-şi vor fi trăit prima tinereţe cînd Janis Joplin descoperea vodca pe stomacul gol, o trupă de cover-uri (rock, normal) ţinea încă oamenii în priză. Cîteva zeci, ca la un majorat în Amsterdam, dar foarte inimoşi de felul lor, care tapetaseră deja aerul dimprejurul scenei cu norişori denşi de fum înţepător, ametiţori la simpla lor observare cu ochiul liber.
Interzicerea pozatului părea aşadar justificată: guvernul danez a decis să cam interzică fumatul şi, implicit, comercializarea ierbii în “Oraşul liber” Christiania, unul dintre ultimele bastioane ale marijuanei din Europa. Dar întrucît aici încă se fumează bine-mersi, iar într-una din pieţetele jerpelite ale cartierului nişte rastafarieni vînd relaxaţi cîteva zeci de feluri de iarbă (în format vărsat sau cui), trag concluzia că proverbiala relaxare daneză se manifestă şi-n rîndurile Poliţiei. Devine în curînd clar şi sensul interdicţiei de a alerga, cel puţin pe strada principală (iniţial, ne gîndiserăm că e ceva în legătură cu praful, pe alocuri gros de-o palmă, căci aleile nu sînt asfaltate şi nimeni nu pare a avea o problemă cu asta). Aflăm că-n această comunitate paşnică şi legendar de boemă, care s-a consacrat încă din anii ’70 practicînd la o scară destul de largă (cartierul măsoară 34 de hectare de libertate) meditaţia, contemplaţia, artele sedentare şi trip-ul, alergatul creează în mod obligatoriu panică. Nimeni nu se grăbeşte nicăieri în Christiania. Nimeni nu aleargă decît dacă e urmărit de Poliţie.
Veniserăm aici convinşi vom descoperi un paradis al squatter-ilor şi o specie bizară de vamaiot fumat care vorbeşte daneza şi se pişă din instinct ceva mai civilizat, pe un singur zid, marcat ca atare. Corect pe undeva, dar cu totul incomplet. Cartierul are şi case bine întreţinute, în care trăiesc oameni absolut normali, socialmente vorbind, cu biblioteci bine garnisite, care se văd perfect prin geamurile curate, cu copii care se duc la şcoală, ghivece cu flori şi biciclete fără o pată de rugină. În general sînt artişti, pictori, muzicieni şi chiar jurnalişti care s-au retras în Christiania la pensie şi refuză să se uite la televizor. Or avea ei motivele lor. Adevărul e că şi eu le am pe ale mele.