Hai Craiova! Hai băieții! Băi vericilor, să nu ziceți că uitărăm de praznicul nostru oltenesc. Da, o să scriem felicitări mai pe la toamnă, atunci cînd i-om vedea pe juveții noștri în grupa principală. În grupa principală, neapărat. Acușica și acilișa, pînă nu ne uităm vorba, se cade să-i lăudăm și pe campionii din diaspora. Din diaspora, din ditamai Europa. Mă înțelegi?
Elogiul sincer trimite la niște aspecte mai complicate, așa că, în rîndulețele următoare, ne abținem doar momentan de la perfectul simplu. E vorba despre noi și ai noștri din țară și din diaspora. E o discuție care îi include pe maturul și consacratul milanez Cristi Chivu, dar și pe – de ce nu? – junii clujeni Coubiș și Lorenzo Biliboc.
Țară și afară. Două noțiuni care pe meleagurile noastre încă se bat cap în cap ca proastele. „Forța Inter! Sîntem din Slobozia, județul Ialomița“, declara un simpatic microbist român din diaspora în exclusivitate pentru Prima Sport. Vorbele omului, fără nici un fel de mișto, mi s-au părut cu tîlc. Adicătelea, ca cum ar veni, românașii noștri ajung să privească și dincolo de propria ogradă. Chiar dacă Slobozia natală se întoarce în liga secundă, ne putem mîndri și cu un Inter Milano. Totuși, Inter Milano a cîștigat Cupa și campionatul cu Cristi Chivu, românul nostru. Ei bine, fraților, de aici începe și balamucul, că așa e românul, vorba cântecului. S-au format două tabere diametral opuse, firește. Unii susțin că al nostru Cristi Chivu n-ar fi o mare sculă de antrenor. A beneficiat doar de un context norocos cu niște competitori aflați în criză. Alții afirmă răspicat contrariul. Cristi Chivu este cel mai important performer român, atît ca jucător, cît și mai nou ca antrenor. În cazul acestei afirmații, ținem să adăugăm o nuanță. Au mai fost și alți români, jucători sau antrenori, cîștigători de trofee în niște campionate prestigioase, ba chiar și cîștigători de Cupe europene. Mă rog, e doar o nuanță. Dincolo de nuanțe, poporul microbist român rămîne divizat, cum îi șade bine dumnealui. Unii aproape că-l sanctifică pe Cristi Chivu, dragul de el, alții, mereu strîmbînd din nas, se văicăresc că jucătorii noștri au ajuns să fie zero barat în Europa. Băi, nebunilor, băi, lacomilor, ce ați mai vrea? Nu vă ajunge că Denis Man e campion în Olanda, că Răzvan Marin e titular la AEK Atena? Olanda și Grecia nu sînt Top 5, dar oricâtuși de puțin se situează binișor peste nivelul Superligii noastre.
Vezi? Ăsta e cusurul nostru. Dacă nu ne socotim buricul pămîntului, trebuie musai să ne considerăm ultima găină din UEFA. În condițiile astea, într-un fotbal unde toată lumea se ceartă cu toată lumea, unde doar un inimos suporter mai reușește să unească Slobozia cu Milano, ziceți și voi, cum să procedăm? Cum să-i convingem pe frumoșii copii din diaspora ai lui Coubiș sau ai lui Biliboc să se întoarcă la casa părintească, că nicăieri nu e mai bine ca acasă? Întrebăm și noi, nu dăm cu parul! Hai, că nu ne îngrijorăm deloc. Zău, deloc nu ne îngrijorăm! Hai România!