Maica în crîngul de salcîmi adie,
tata-i pitit în roșcovii cu spini.
Parc-ar juca aceeași comedie
de cînd erau și tineri și străini.
O creangă-mi face semn cu mîna-i verde,
o frunză mi se-așează pe genunchi,
dacă nimic din lume nu se pierde
pădurea-i plină de bunici și unchi.
Maică-a zăpezii de odinioară,
tată hipnotic și funambulesc,
o să vă simt din nou la primăvară
cînd unghiile voastre înfloresc.
N-o să negociez ca precupeții,
din cîți ani mi-au rămas aș da cîțiva
să vă mai văd odată-n timpul vieții.
Dar fratele meu orb șopti: mai va!
Mai va!
