Dacă stai suficient de mult timp în parc pe o bancă, ajungi, fără să vrei, să prinzi o grămadă de cioburi din viețile altora. De exemplu, dialogurile unei fetițe roz, îmbrăcată în roz și călare pe o bicicletă roz, cu părinții ei înspăimîntați. “Mami, pot să întreb ceva?” “Da…” “Am auzit că cel mai mișto moment în viață e atunci cînd mori. E adevărat?” Maică-sa, deja verde la față: “Nuu! Ce prostie mai e și asta? Cine ți-a zis?”. “Ei, vorbea mamaie cu tanti Lenuța… Ea cică a murit deja de trei ori pîn-acum!” Nu știu dacă-i adevărată povestea lui tanti Lenuța, dar tre’ să fie o femeie zdravănă dacă tot pleacă și vine așa între lumi. Probabil, Sf. Petru o știe deja și lasă poarta deschisă. “Ah, doamnă Lenuța, ce bucurie să ne vedem din nou! Azi veniți sau plecați? Cum, plecați că e curent? Ce să-i facem, doamnă, așa-i în rai, se vîntură lumea, băgați-vă niște norișori în urechi să nu vă tragă!”
Mănîncă, roagă-te, mori
