După ce a pierdut cu 0 la 5 un meci în campionatul Turciei, Marius Șumudică și-a oferit demisia conducătorilor clubului. Explicația fostului rapidist a fost că nu vrea să primească bani pe care nu-i merită.Deși, pînă la acel meci,Șumudică a fost cel mai bine cotat antrenor din Turcia, la capitolul echipelor din partea de mijloc a clasamentului.În fotbalul de acasă n-am văzut asemenea demisii de onoare. Ci doar explicații venite din partea antrenorilor, după ce au fost demiși. Iar asta doar pentru ca demișii să-și găsească altă echipă, fără să aibă aerul că au plecat cu un șut în cur de la trupa pe care au antrenat-o.
La noi, cînd se ceartă cu finanțatorul, antrenorul e mai totdeauna abandonat de echipă, chiar dacă asta înseamnă puncte pierdute inexplicabil. Dar în lumea largă n-am văzut pînă azi,la greci, ca președintele clubului să intre cu pistolul pe teren, ca să facă dreptate echipei sale. Credeam că în patria democrației nu e cu putință ca un președinte de club să se bage pe teren, ca în Libia copiilor lui Gaddafi sau ca în țările arabe unde fotbaliștii trebuie să se culce la pămînt ca să nu fie loviți de gloanțele răzbunării șeicilor care-i plătesc. Dar uite că se poate.
În fotbalul nostru n-avem de-a face cu asemenea scene, dar vorba cuiva, care se cheamă Gică Hagi, n-avem nici spectatori pentru ceea ce se joacă înRomânia. Căci, bun,rău, fotbalul de la noi se joacă mai mult cu tribunele goale.
Singurii noștri mari antrenori de la această oră, Hagi, Șumudică, Olăroiu și Lucescu Jr., sînt ceea ce sînt fiindcă nu-și înjură jucătorii la pagubă, ci îi motivează să cîștige după un meci pierdut. Șumudică, cel care și-a prezentat demisia în alb patronilor de la Kayserispor, n-a făcut cu asta decît să le spună jucătorilor pe care-i antrenează că, dacă ei s-au săturat de el, el n-are de gînd să se agațe de echipă, ca să-și păstreze funcția.
La fel fac și Olăroiu, și Lucescu Jr.Cît despre Hagi,el antrenează echipa lui, la care e și patron, încît nu poate veni nimeni peste el să-l amenințe cu concedierea.Șumudică însă, cu toate ciudățeniile și exaltările lui de marginea terenului, și cu declarația lui de admirație față de președintele Turciei, fostul fotbalist Regep Tayyip Erdogan, care nu mi se pare deloc înțeleaptă, ca să nu zic căe prostească, trăiește fotbalul cu o intensitate fără egal.Așa că doar unul ca el își poate permite ca, după o înfrîngere la scor, să-și pună demisia pe masă, în loc să caute scuze că echipa lui a jucat prost.