1992 a venit cu valuri inconştiente de entuziasm. După confruntarea titanilor Emil şi Nicolae, după o seară de luptă crîncenă, numele cîştigătorului s-a întrupat. Eram îndoit. Profesorul de geologie îl depăşise pe criticul „nostru“ literar şi părea să n-aibă nici o şansă în faţa vulpoiului Iliescu. Da’ te pui cu voinţa politică?
Lucram, în acea perioadă, la o firmă. Şi ce firmă! Aveam computere Apple, aveam în subordine imprimante şi scannere. Pe ascuns, m-am apucat să tipăresc afişe şi broşuri electorale. Da, doar că politica era interzisă în firmă. Patronul făcea afaceri şi voia linişte. Eu aveam un salariu măricel. Să-i dau cu piciorul? Lucram după program şi ascundeam materialul în congelator. În week-end îl băgam în Dacia fostului meu coleg de liceu Mihai Jemna. Băteam şoselele patriei, lăsînd sămînţa otrăvitoare a CDR la oraşe şi sate.
Pe căi oculte aflasem de o vilă pitită a lui Dan Marţian. Mi-am luat aparatul de fotografiat, am încărcat încă o dată Dacia şi am pornit la drum. Ghinion, viloiul era o fundaţie părăsită. Sătenii nu erau, nici ei, de acord, a cui e ruina. N-aveam ce poza. Dezvăluirea ucigătoare murise. Mohorîţi, am schimbat tactica şi am pornit la împărţeala fluturaşilor. Un sătean a luat hîrtiuţa, s-a îndepărtat, s-a uitat o clipă pe ea şi s-a întors. „Fi-v-ar ţapu’ al dracului!“ Din mînă i-a zburat un bolovan. Am zbughit-o ca din puşcă. Figuri ameninţătoare ieşeau pe porţi. Am ajuns în Bucureşti şi mai mohorîţi. Ce era de făcut? Mi-am luat marfa şi am ascuns-o la loc în congelator.
Cînd firma a dat faliment, Emil Constantinescu era, în continuare, la rece…
Publicat în Cațavencii, nr. 49, 12-18 decembrie 2012