Niciodată discuțiile despre măriri de salarii nu depășesc stadiul: “De unde să se dea bani?” + “Iar vom crea dezechilibre” + “Plătesc generațiile viitoare” + “O să fie inflație”.
Niciodată discuțiile despre măriri de salarii nu depășesc faza strict contabilicească: păi, deci trebuie să luăm din altă parte, așa că o să luăm de la investiții. O spun de parcă vor să ne pedepsească: așa, ca să simțiți, vă dăm unde vă doare mai tare, la investiții. Nu știu dacă e vreo investiție mai bună în acest moment decât mărirea salariilor la medici și la profesori.
Se opun acestei investiții betoanele. Vezi, Doamne, s-ar face mari investiții. De-acum nu se vor mai face pentru că se va tăia din bugetul de investiții pentru a se da celor din Sănătate.
În primul rând, de ce opunem cele două categorii când e vorba de Educație? De ce investiția în oameni nu e egală cu aia în betoane? De ce sunt prețuite mai mult betoanele când vine vorba de Educație? De ce creșterea de salarii la medici nu este o investiție? În al doilea rând, ce imbecil poate vorbi de tăierea de bani de la investiții atâta timp cât noi avem niște multe miliarde la bugetul UE pe care nu le putem accesa pentru că suntem proști?
Și încă ceva cu acest “Nu putem să le dăm bani”. Nu e vorba de “dat”, în sensul în care îi împrumutăm pe unii cu bani și e foarte probabil, la cum îi știm, să nu ni-i mai dea niciodată înapoi. Mai exact, nu e vorba ca aceste măriri de salarii să fie bani pierduți. A ajuns să se vorbească despre banii dați la o mărire ca și cum ar fi bani pe care îi scoți de la buget și le dai foc în piața publică. Vin ăia cu douăzeci de camioane pline cu saci de bani și se face focul în Piața Universității cu ei. Se încâlzesc boschetarii și gata, aia e, s-au dus banii.
Amintiți-vă și de mărirea salariului minim pe economie – o măsură care era văzută în acel moment ca un țăruș înfipt în inima capitalismului românesc. Datele arătau următoarele: randamentul capitalului în România e cel mai mare din UE, venitul se împarte 60% pentru capital și 40% pentru muncă, un raport invers decât media primelor zece țări din UE. Bineînțeles, creșterea salariului minim nu a afectat negativ în nici un fel economia.
Cu toate acestea, funcționează pe mai departe cea mai ieftină retorică. Patru miliarde sunt bani mulți, zice premierul. Evident, nu poți să-l contrazici, dar nici el nu poate avea pretenția că, spunând asta, are vreo legătură cu economia sau cu finanțele.