România văzută prin ochii profesorilor străini
Astăzi, la Ora de Turism, avem un episod special al serialului cu opinii de turist străin în România. De data asta nu cu jurnaliști, ci cu profesori europeni veniți prin […]
Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.
[Închide sau apasă ESC]Astăzi, la Ora de Turism, avem un episod special al serialului cu opinii de turist străin în România. De data asta nu cu jurnaliști, ci cu profesori europeni veniți prin […]
Dacă aș fi intrat în sistem în 1993, când am absolvit, azi aș fi fost profesor. N-am făcut-o, că deja lucram în presă și fiindcă știam ce însemna învățământul, aveam […]
Premierul Bolojan a descoperit că ne pleacă medicii, realitate neașteptată despre care se vorbește recurent de cînd am intrat în UE. Urmează să descopere cu uimire și alte domenii pe […]
Profesorii au ieșit în stradă, nemulțumiți de reformă și măsurile impuse de Guvern. Și, pe undeva, au dreptate. Sistemul educațional de la noi este subfinanțat. Suntem în coada clasamentului european, […]
Au trecut primele zile de școală, s-au luat la pilă primele asperități (unde au fost bani de pile și de asperități), s-au mâncat primele cornulețe și s-au băut primele pahare […]
Mă uit la știri, îi aud pe guvernanți vorbind, ascult cu mare atenție tot ce spune Ilie Bolojan. Se discută mult în termeni tehnici. Se folosesc cuvinte complicate pentru a […]
Programul tăierilor guvernamentale face succesuri și-n Educație: se închid școlile care nu îndeplinesc parametrii. Pe hîrtie, mișcarea face sens, mai ales cînd ne aducem aminte că mîna care ține pixul […]
Din cînd în cînd, apare pe rețelele sociale discuția despre polițiștii care vor respect. Și, din același cînd în cînd, ea se termină inevitabil cu „Puțin îmi pasă de respect, […]
Vineri, 19 ianuarie, a fost publicat în Monitorul Oficial un Ordin al ministrului Educației, care răspunde și implică penal o practică oribilă și neprofesională din învățămîntul românesc. Toți profesorii trebuie […]
După unii, țara noastră are maximum 300.000 de cititori / consumatori de artă. Eu sînt mai zgîrcit și apreciez numărul la vreo 200.000. Misterul gordian al celei mai ignorante populații […]
Nu e nici un secret că premierul Ciucă e ultimul dintre soldați. Poate nu ultimul, să fim indulgenți, poate e penultimul, dar sigur e că-i un Dorel al guvernării. În […]
Membrii Grupului Bilderberg s-au reunit anul acesta la Lisabona din motive care rămîn, ca întotdeauna, secrete și discrete. Nu susținem teoriile conspirației care se întreabă dacă se face sex în […]
Cea mai mișto chestie cu salariile profesorilor a fost ce le-a propus Ciucă săptămâna trecută ca să renunțe la greva începută luni: viitorul guvern va trece Educația printre priorități. Deci […]
Din dragoste pentru elevi, anul ăsta se protestează doar pentru salarii. Chestiile mult mai urgente urmează să fie amînate pentru o dată care va fi amînată ulterior. Guvernul e de […]
Numai în incubatorul din capul lui Daniel Funeriu, fost ministru al Învățămîntului, putea cloci ideea că șifonierul de la Cotroceni e de vină pentru ultimele fapte diverse care au avut […]
Ludovic Orban e pozat fumând și bând în sediul Guvernului în timpul programului, apar alte și alte poze cu el fumând în tot felul de ședințe, dar când e să […]
Păsările din familia Fringillidae au cel mai rapid dans de împerechere. Nu același lucru se poate spune despre partidele USR și PLUS care se tot împerechează și se tot fuzionează, […]
O știre teribilă cutremură învățământul românesc. Inspectorii anticorupție au destructurat o rețea de profesori corectori care prelevau perle și exprimări hazlii din lucrările elevilor, pentru a le da mai departe […]
39.435 de candidați speră să obțină diploma de bac în această sesiune. Este un semn bun? a) este excelent, lumea trebuie să înțeleagă că viitorul României stă în educație. De […]
“Sunt prea mari salariile bugetarilor!”, se ridică mii de voci virtuale, ruinând liniștea mediului online. Deja salariile bugetarilor din România sunt cele mai mari din Europa Centrală și de Est, […]