După unii, țara noastră are maximum 300.000 de cititori / consumatori de artă. Eu sînt mai zgîrcit și apreciez numărul la vreo 200.000. Misterul gordian al celei mai ignorante populații europene poate fi dezlegat ușor dacă ne amintim că au emigrat cam o jumătate de milion de „intelectuali-cititori“ și dacă întoarcem ochii către învățămînt. În școala contemporană, elevii învață vreme de 12 ani să urască literatura. Cauzele sînt multe, dar a principală e pregătirea precară a profesorilor, combinată cu manualele de neînțeles și pentru mine, darămite pentru un puștan obișnuit cu comunicările instantanee și scurte. Competențele lingvistice au secat dintr-o sorbire toată plăcerea de a citi. Cît despre a înțelege, nici nu poate fi vorba. Despre manuale se poate vorbi un an și tot de pomană.
Doar că, așa cum țin minte din școală, un profesor bun poate repara o programă sau un manual discutabil. Importante sînt trei lucruri: să știe meserie, să aibă tact pedagogic și să nu aibă grija zilei de mîine (asta ca să-și poată păstra intact entuziasmul). Un profesor bun scoate la lumină oameni, unul prost îi îngroapă pe toți. Numai că, încă de pe băncile facultății, studenții de toate soiurile (inclusiv cei de la Filologie) constată că, în învățămînt, nici pentru bășini sănătoase nu sînt bani. Așa că aici vin numai cazurile disperate, absolvenți care nu știu nici cît știau la admitere. Și rezultatele se văd. Batem la fund analfabetismul european, cu coroniță.
Te-ai fi așteptat ca, avînd al doilea profesor în fruntea statului (după Constantinescu), dl Iohannis să țină partea profesorilor, măcar ca în zece ani, de-acu-ncolo, să se schimbe ceva. Dar domnia-sa e prea băgat în guvernul său. Așa că țin să-i reamintesc ce scria acum nouă ani, cînd călărea pe cai mari: „Este greu să aștepți de la un profesor de liceu să aibă performanțe excepționale dacă nu reușește să întrețină o familie cu salariul pe care îl primește. Eventual, dacă ambii membri ai familiei sînt profesori, reușesc să ajungă la ceva ce se numește «nivel de subzistență», dar mai mult, probabil că nu. […] Consider că este profund în neregulă dacă președintele țării vorbește de rău despre dascăli, despre elevi sau despre părinți ori dacă îi răzvrătește pe unii împotriva celorlalți.» Am încheiat citatul, am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea-așa.
Vinovati ca nu citesc copiii sunt si parintii, care le trantesc copiilor in brate telefonul sau tableta de la nastere si-i lasa in plata Domnului. Eventual si societatea, care refuza sa ia in considerare ca, poate, daca parintele ar lucra 4 zile pe saptamana in loc de 5, ar avea mai mult timp sa stea cu copilul si sa se ocupe de el, inclusiv sa citeasca impreuna.
Supercorect! Eu lucrez minim 10 ore pe zi medie, timp de 5 zile. As supravietui cu 40 de ore în 4 zile. Ma aștept însă să ne besteleasca pe ambii consilierul lui Manole și dl Chiriac B.
Mai interesantă pare partea asta:
„Eventual, dacă ambii membri ai familiei sînt profesori, reușesc să ajungă la ceva ce se numește «nivel de subzistență», dar mai mult, probabil că nu.”
El cu nevastă-sa au subzistat bine de tot!