N-ai bănui la lectură că Raymond Carver își cizela îndelung povestirile înainte de a le publica. Scrise în cel mai obișnuit limbaj cu putință, cu personaje care nu par cu (aproape) nimic ieșite din comun, șase dintre cele șapte povestiri din ultimul său volum de proză se potrivesc sută la sută cu umbrela motto-ului din Insuportabila ușurătate a ființei, romanul lui Milan Kundera: „Omul nu poate ști niciodată ce trebuie să vrea, întrucît nu are decît o singură viață și n-are cum s-o compare cu niște vieți anterioare, nici s-o corecteze cu niște vieți ulterioare“. Acea „o singură viață“ găsește în Carver un cronicar pe cît de meticulos cu amănuntele, pe atît de puțin dornic să dea explicații despre ea. Viața e cum e, își spun personajele lui care n-au timp să și-o explice și cu atît mai puțin să o – cum se spune – analizeze. La drept vorbind, cîți dintre noi se întreabă în ce constă existența lor și încotro duce? Trăiesc pur și simplu și uneori vorbesc despre ceea ce li se întîmplă, prinși cum sînt în nenumăratele detalii cotidiene ale viețuirii.
În „Cutiile“, un personaj care nu se recomandă, ca și cum asta n-ar conta, îți povestește despre mama lui, cea care se tot mută prin America, încît n-are timp să-și scoată lucrurile din cutiile în care le-a pus atunci cînd a luat-o din loc ultima dată. Mama lui, nevasta Jill și un vecin care tunde iarba sînt personajele povestirii care avansează în propoziții scurte. Afli de la el ce face între două mutări mama lui pensionară, afli și cu ce se ocupă Jill, nevasta lui, care are la activ două divorțuri și „își cîștigă traiul tunzînd și spălînd cîini“. De ce se tot mută mama lui? Unde vrea ea să ajungă? Asta și asta nu mai aflăm. Doar că timpul se scurge indiferent și, în fond, fără importanță, astfel că nu contează dacă cutare lucru s-a întîmplat în ianuarie sau cîteva luni mai tîrziu. Povestitorul înregistrează fapte și replici, fără să-l intereseze semnificația lor. „Dar ce-ar fi de zis? Oamenii ăia de acolo se îmbrățișează cîteva clipe și apoi intră în casă împreună. Lasă lumina aprinsă. Apoi își amintesc și o sting.“
În povestirea care dă titlul volumului, scrisă și asta la persoana întîi de cineva care tot trimite bani rubedeniilor sale, cu împrumut sau de tot, pătrunzi în complicațiile tot mai mari ale unei vieți trăite pentru a-i ajuta pe alții, care nu se pot descurca altfel. Chiar dacă tipul ajunge la exasperare, încît amenință că se va muta în Australia, asta nu-l face totuși să se sustragă din rolul său de furnizor de bani pe care nu-i mai vede înapoi, așa că își reduce la minimum consumul zilnic și trebuințele de durată, ba chiar intră la datorii care-l ruinează pentru a-i ajuta pe datornicii săi presați de nevoi urgente, pentru că așa merge viața, nu?
În ultima povestire a cărții, care sună altfel decît celelalte, Carver îl transformă în personaj pe Cehov, cel din ultimele sale luni de viață. Scriitorul era bolnav de plămîni, avea TBC, totuși medicului care era Cehov nu-i venea să-i recunoască gravitatea. La rîndul lui, Carver își descoperise cancerul la plămîni care avea să-l răpună cu repeziciune. Scriind despre Cehov, căruia îi datora multe, recunoaște Carver, scriitorul american pare a vorbi și despre sine, în oglindă. „În acord cu concepția sa asupra vieții și scrisului (Cehov, n. m.), a mărturisit cuiva că lui îi lipsea «o privire politică, religioasă și filozofică de ansamblu asupra lumii. Se schimbă de la o lună la alta, așa că trebuie să mă rezum la descrierea modului în care se iubesc, se căsătoresc, dau naștere și mor, sau în care vorbesc personajele mele».“ Adică exact ceea ce „îi lipsea“ și lui Carver în proza sa. Sau, mai degrabă, Carver își impusese să-i lipsească, fiindcă scriitorul din el nu credea într-o asemenea privire de ansamblu. Credea, ca și Cehov, „doar în ceea ce putea percepe numai cu cel puțin unul dintre simțurile sale“ și doar în ceea ce putea spune cu certitudine despre lume.
Pentru povestirile lui Carver merită să lăsați cîteva ore TikTok-ul deoparte.
Raymond Carver, Elefant și alte povestiri, traducere și postfață de Marius Chivu, Editura Polirom, 2026.
0 vizualizări
