Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

În războiul românesc cu Educația, singurul element unificator este Guvernul

Zoom În războiul românesc cu Educația, singurul element unificator este Guvernul

Din cînd în cînd, apare pe rețelele sociale discuția despre polițiștii care vor respect. Și, din același cînd în cînd, ea se termină inevitabil cu „Puțin îmi pasă de respect, mie îmi pasă să dîrdîie de teamă cînd mă văd“. E vorba de teama de autoritate, nu de teama inspirată de interlopii cu care unii dintre polițiști sînt amici intimi. Pentru că teama de bașbuzuc  are o valoare mult mai mare decît respectul față de lege, una din cărămizile de la temelia civilizației. În definitiv, de ce să zidești într-o țară unde timp 45 de ani s-a clădit socialismul turnînd beton sub privegherea maiștrilor Securității? Noi sîntem daci creștini, nu masoni!

La fel de bugetari, și profesorii au abandonat, deschis ori pe tăcute, orice pretenție la respect. Poate s-o fi petrecut pe vremea cînd învățămîntul se industrializa masiv prin meditații. Poate pe vremea primelor producții record la analfabeți funcționali, scris așa, ca să nu se mai ofenseze toți agramații că am făcut defect acordul. De fapt, nici nu mai contează. Faptul e consumat. În Educație, respectul apare accidental, scos din tufișuri de șarmul meritului individual. Dar nu mai este de mult practicat în grup organizat.

De aici ar trebui început. Pentru că, la nivel de percepție, învățămîntul stă deplorabil. Poate nu la fel de prost ca în clasamentele cu teste PISA făcute muci, deși e puțin probabil. Și, oricum, se compensează cu rezultatele de la analfabetizare. Reacția e elementară precum clasa 0: „Vrem salarii!“. Și dacă nu, ce? Se vor depune eforturi să iasă elevii și mai proști? Vor apărea manuale și mai stupide? Va deveni materia și mai inutilă? Va deveni orarul și mai încărcat? Vor veni mai puțini patroni de after-school să-și promoveze afacerea în timpul orelor, CÎND COPIII AR TREBUI SĂ ÎNVEȚE? Se va pune Religia și mai în mijlocul orarului, pentru ca elevii care nu vor îndoctrinare religioasă să stea totuși la oră forțat, pentru că școala „nu are altă soluție“? Vor găsi părinții mai puțini fluturași publicitari în ghiozdane? Se vor scumpi pregătirile? Serios, ce?

Profesorii merită să fie plătiți. Fără glumă. Iar impostorii merită beliți. Fără milă. „Vrem salarii!“ sună nasol. Dar încercați „Vrem salarii ȘI concedierea nulităților!“, „Vrem salarii ȘI programă croită inteligent!“, „Vrem salarii ȘI protejarea elevilor de colegii crescuți în grotă de părinți imbecili!“, „Vrem salarii ȘI scoaterea în șuturi a politicului din școală!“, „Vrem salarii ȘI reformă reală!“. Astea parcă nu sună deloc rău. „Da, da’ ce contează, oricum nu se face…“ La naiba, trebuie să începem de undeva. În 2012, susținerea românilor pentru Arafat al-Smurd, văzut ca un campion al profesionalismului, l-a făcut fleașcă pe Băsescu în vedre întregi de Moët. Au trecut 13 ani, dar apetitul românesc pentru excelență și etică profesională a rămas la fel de mare. Experiența poate fi repetată cu succes dacă Educația pleacă în cruciadă cu icoana inteligenței, cinstei și probității morale. Pentru că asemenea calități au fost și vor fi mereu apreciate. Mai ales în cadrul populațiilor primitive, care insistă să spere într-un Mîntuitor picat din cer.

Pînă atunci, să mulțumim din inimă Guvernului că a tăiat simultan și bursele elevilor. E singurul mod prin care mai  aduce elevi și profesori de aceeași parte a baricadei.

5.493 de vizualizări

4 comentarii

  1. #1

    era o vorba acum cateva decenii: „multi multi ,da’ prosti !” 😂 🤔

  2. #2

    Un comentariu de bun simț!

  3. #3

    De fapt e corect analfabet/analfabeți *funcțional…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia