Grădina Botanică, o simplă figură de pistil
Grădina Botanică este – sau ar trebui să fie – o oază minunată într-un Bucureşti sufocat de traficul dement al maşinilor. Acolo fug mămicile şi bonele cu juvenilii patriei pentru un strop de verdeaţă, de aer curat şi de natură. E mai degrabă un parc, pentru că nu o să vedeţi mulţi vizitatori interesaţi de denumirile latine, de flora dobrogeană, ori de cine ştie ce specii de arbuşti aduşi de la capătul lumii. E şi locul unde se ascund ultimii îndrăgostiţi romantici ai urbei, experimentând gesturi dubioase într-o lume bazată mai mult pe cultura orală a sexului.
Este vorba despre adevărate perversiuni, cum ar fi ţinutul de mână, trăncăneala pe o bancă ori sărutul cu buzele ţuguiate. Când e vară fierbinte, Grădina este refugiul pentru pensionarii care nu au aer condiţionat acasă sau nu vor să-şi verse banii de medicamente în sistemul energetic naţional. Un bilet cu reducere este viza octogenarului în prag de congestie cerebrală pentru raiul din preajma lacului, unde ai parte de vreo trei-patru grade mai puţin decât la poartă, acolo unde te afunzi în asfaltul topit până la glezne. Că Grădina Botanică se zbate în sărăcie, asta e lucru clar şi să nu vă mire dacă vă spun că bugetul pe care îl are lunar este mai mic decât face o florăreasă şmecheră din Piaţa Coşbuc cu traficul de clorofilă, la negru, evident. A fost o vreme când lucrătorii Grădinii care se ocupau de golirea lacului în prag de iarnă beleau fără greş şi cele patru-cinci perechi de raţe sălbatice, cu pui cu tot, care aveau iluzii că la Cotroceni îţi faci moca buletin de Bucureşti, altfel decât pe varză. Cum astăzi sunt câteva zeci de perechi de astfel de raţe sălbatice, înseamnă că, la „Botanică“, ce te omoară te înmulţeşte. Regula asta a fost aplicată în regim silvic şi la ceea ce horticultorii au numit Grădina Italiană, partea centrală, unde s-a dat iama în platanii bătrâni ca la primărie, adică taie, nene, până la trunchi, să nu fie probleme. Copacii ciopârţiţi, imagine a horticulturii româneşti care produce mii de metri cubi de lemn prin parcurile şi străzile oraşelor, îi găsiţi acum şi la Grădina Botanică, unde s-au făcut stocuri de lemne suficiente pentru câţiva ani geroşi. O tură înfrigurată prin acest colţ de natură aflat sub stare de asediu vă va convinge că avem o populaţie îmbătrânită nu numai la sate, ci şi la oraş. Mulţi copaci au ajuns la senectute şi au fost eutanasiaţi, fără să fi fost plantat altceva în locul lor. Drujba a intrat în nenumăraţi copaci, mai pe bune, mai pe neveu, aceasta fiind şi explicaţia faptului că la poalele Cotroceniului, în bătrâna noastră Grădină Botanică, s-a făcut lumină: ştiinţific vorbind, ca în orice pădure defrişată la blană, oxigenul e fotosinteză, iar fotosinteza din lumină se face.
Publicat în Cațavencii, nr. 47, 28 noiembrie – 4 decembrie 2012