Recunosc, mă irită masca. Mă face să transpir, după cîteva minute mi se aburesc ochelarii din cauza ei, încît cam la o jumătate de oră de purtare devin irascibil. Și încă n-au venit căldurile. Totuși, o țin pe față. Mi s-au plîns și alții, fumători sau nefumători, care își antrenează stoicismul cu măștile lor. Cum am alergie la diverse – polen, puf de plopi, flori de tei, anumiți detergenți –, mi se mai întîmplă să strănut pe stradă, ceea ce pe unii îi sperie. La fel cum îi sperie și tusea mea de vechi fumător, chiar dacă sînt mascat.
De ce-aș minți? Și pe mine mă indispune să aud tuse sau strănut pe lîngă mine, iar dacă emițătorii nu poartă mască, mă ia cu sictir. Că doar n-or fi toți bolnavi de inimă sau astmatici, Doamne ferește, ca să aibă contraindicații la mascare.Ce e însă în capul celor ce spun un NU hotărît măștii? Unii nu cred în coronavirus – printre ei, năucitor, și medici! Alții sînt optimiști incurabili, din categoria celor care zîmbesc în timp ce se îneacă din convingerea că lor nu li se poate întîmpla așa ceva. Ar mai fi sfidătorii, cei ce încearcă să se vindece de complexe de inferioritate, mergînd, de-ai dracului, împotriva curentului. În sfîrșit, mai sînt și strîmtorații, care n-au bani pentru măști, deși le-ar purta.
Văd la televizor acuzatori publici, în special părerologi, care se rățoiesc bășicați la toți ăștia și cer împotriva lor pedepse care să-i facă să renunțe la fronda asta, care se manifestă pe spinarea celorlalți. Și mie mi se pare că libertatea de a nu purta mască e un atentat la libertatea celorlalți, „conformiștii”. Or, cînd libertatea mea fură din libertatea celorlalți, asta nu mai e libertate, ci abuz.
Dacă eu, să zicem, aș crede că Pămîntul e plat, cîtă vreme n-aș încerca să-mi impun părerea celorlalți, ar fi treaba mea. Dar dacă aș cere ca Geografia să fie predată conform cu această convingere și m-aș plînge la tribunal pentru asta sau ar avea cineva de suferit de pe urma convingerii mele, atunci ar trebui să prezint dovezi clare că am dreptate. Din cîte știu, nu există legi care să-i condamne pe cei ce cred că Pămîntul e plat. Și nici n-ar fi bine să existe. Dar dacă în plină pandemie, pe care te faci că n-o vezi sau ți se pare o conspirație, nu te supui regulilor de conduită socială, bune, rele, cum or fi, dar acceptate de majoritate, atunci se cheamă că arunci cu nisip în mecanismul oricum fragil al funcționării societății. Socrate, care a fost condamnat la moarte de atenieni, și-a dat seama de asta cînd a refuzat, zice Platon, să fugă de pedeapsă. Chiar dacă era nedreaptă. Mă îndoiesc că argumentul socratic al respectării legii poate fi folosit pentru a-i convinge pe nemascații oarecare să accepte regulile majorității. Dar cînd un fost profesor de filosofie, ajuns politician gureș, Dumitru Buzatu, se crede mai presus de legile cetății, în materie de mascare profilactică, e ca și cum un profesor de geografie ar susține că Pămîntul e plat și ar cere ca globurile pămîntești să fie aruncate la pubelă.