„N-am cerut să fiu român. Am avut noroc“ – aflarăm abia acum vorba asta, ne-a plăcut. Nu se știe precis cine a zis-o prima oară, la fel cum nu se cunosc precis multe chestii din cultura noastră, bazată mai degrabă pe oralitate și folclor(iste) decît pe documente și izvoare scrise, ca-n Occidentul „civilizat“. Ar fi de-a lui Ionel Teodoreanu, pare-se. Da’ cine mai citește La Medeleni, în ziua de azi?… „Tineretul din ziua de azi“ joacă la turneul final european Under 21, cu Țările de Jos, Ungaria și Germania. Iar bătrînetul, adică „Naționala mare“, se înfruntă, în preliminariile pentru CM 2022, cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia. Trăim clipe istorice, fraților suporteri români! Pe parcursul a doar cîteva zile – vorba aia – de foc, vom afla – tot vorba aia – „cine sîntem și ce vrem“. Noi sîntem români, avem (sau nu) noroc?
Pe nemți, hai să-i scoatem din ecuație. Stau mult mai bine decît noi, atît la tineret, cît și la bătrînet. Norocul lor – că n-au stat sub amenințarea turcească atîtea secole, ca noi, și abia în ultimul sfert de veac i-au adoptat ei pe turci în loturile Mannschaft. Norocul nostru (improbabil) ar fi să-i prindem într-o zi slabă pe nemți, ceea ce se întîmplă rar. Orice punct obținut în fața selecționatelor Germaniei ar fi un bonus nesperat pentru România. Merită să visăm, de ce nu? Cu ceilalți competitori, însă, chiar avem loc să jucăm, chiar ne putem încerca, pe bune, norocul.
Dacă e o chestie care a ajuns să ne enerveze în țara asta (țară de căcat), bineînțeles, subînțeles, este că am ajuns să ne văităm permanent, să ne găsim mereu cîte un alibi, în amplul discurs al nefericirii naționale. Păi, la o adică, ce căutăm noi, oameni buni, la Turneul Final Under 21? Ce, ne putem noi compara cu Țările de Jos (Olanda), care are terenuri pentru copii în fiecare cătun și ne blochează consecvent accesul în Europa? Sîntem departe și de vecinii din Ungaria, că, la ei, sub Viktor Orbán, s-au făcut investiții masive în dezvoltarea sportului, inclusiv în zonele cu populație maghiară din România… Bun, hai să ne mai jelim un pic. Asta ne ajută să pornim cu un moral foarte ridicat. De asemenea, va trebui să ne așteptăm la ce-i mai periculos în partidele cu Macedonia și Armenia. Cu astea e greu, greu de tot – sînt reprezentantele unor școli de fotbal care ne-au creat mereu probleme. Îți dai seama ce pățeam dacă eram în grupă cu Iugoslavia și URSS! Deci, hai să ne mai plîngem o țîră, să ne (auto)convingem că șansele noastre sînt minuscule, spre zero. Asta, cu siguranță, ne va prinde bine. Ceva mai serios vorbind (atît cît sîntem în atare), nu sîntem în cea mai grozavă formă. Da’ nici chiar așa, tăticule, să ajungem ca niște babe, să ne jelim obsesiv de beteșugurile noastre! Or fi și astea destule, cum să nu. Da’ le mai și putem trata. Hai să le dăm credit (deși n-au ei nevoie de bani) antrenorilor Rădoi și Mutu. Ca jucători, ăștia doi, Mirel și Adi, fiecare în felul lui, printre multe altele, aveau o mare calitate: tupeu, adică – important!!!!! – încredere în sine. E o valoare ce merită transmisă băieților de la loturi. Ba chiar, și mai mult, suporterilor și cetățenilor români. Și-n caz că se gripează strategiile ultramoderne la care s-au conectat Rădoi sau Mutu, ei bine, tot mai putem încerca niște leacuri băbești care s-au dovedit a fi de succes, ca discurs motivațional, pentru strămoșii care, în vremuri tot grele, ne-au reprezentat demn în Europa și la Mondiale: Hai, băieți, hai că se poate! Pe ei, pe ei, pe ei, pe mama lor! Hai România!