Istoria sistemelor digitale de comunicare e lungă cît secolul XXI și la fel de scurtă. Cei care au împlinit 45 de ani pe muchie își mai amintesc de mIRC – primul comunicator faimos pe Internetul prin telefon. Acușica e mort, săracul, dar veteranii își amintesc de el cu duioșie. În epoca dial-up, era o portiță către chat-ul online, canale tematice și mesaje private. În România, mIRC năpădise Internet-cafenelele și utilizatorii casnici. Ăia au fost zorii socializării online și de acolo s-a extins. Pe vremea aia, dacă îți puneai mIRC în CV, erai aproape sigur că angajatorul se va holba la tine cu respect. Ceea ce nu-i la fel de clar e dacă te și angaja. Prea mult mIRC la casa omului strică afacerea. A murit, răpus de Yahoo Messenger, odihnească în pace. Ehei, ce vremuri! Nu aveai Messenger, erai prost, troglodit, reacționar. Nimeni nu-și putea permite să n-aibă, la naiba! Era ușor de folosit (avataruri, skin-uri, jocuri, mesaje de status, transfer de fișiere și apoi voce prin Internet) și, mai ales, avea efect de rețea foarte puternic și mulți îl vedeau ca pe un spațiu de socializare complet, nu doar ca pe o aplicație. Dar ce e val ca Yahoo trece. S-a închis în 2018, fie-i cenușa virtuală ușoară.
Au urmat MSN Messenger, Gadu-Gadu, Facebook, Skype, Instagram, WhatsApp, Telegram, Messenger, Twitter. Fiecare, tot mai cu moț, fiecare îmbrățișat fulgerător, sedus și abandonat, la rîndul lui. În epoca telefoanelor mobile inteligente, cred că nu există om pe planetă să nu aibă un mesager electronic la dispoziție. Dar, pentru că există întotdeauna un „dar“, popularitatea asta le-a dat marilor companii idei de biznis. Cînd ai milioane și miliarde de zăpăciți care cred că sînt de capul lor, prost să fii să nu profiți. Mai ales că puzderia de potențiali clienți poartă în trăistuța sufletului bastonul de mareșal, nevoia de celebritate. Și, pentru că nevoia e mare, iar pericolul enervării prostovanului, și mai mare, a apărut cenzura (celebrele norme morale ale comunității). Iar cei mai deștepți au început să facă bani, vînzînd publicitate pentru cel mai mare public din lume.
Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Guvernele s-au prins repede că rețelele de socializare sînt mult peste comunicatele lor nesărate. Comunitățile în formare scăpau controlului. În relativa libertate de comunicare au crescut grupuri, grupuri tot mai închise în credințe și preocupări. Așa că cenzura internă s-a împletit cu cea guvernamentală. V-am mai povestit că, în Anglia, au fost și mai sînt zeci de mii de procese pentru postări de tot soiul. Pe măsură ce se îngrădeau drepturile și se închidea cercul, oamenii au încercat să scape. Fostul nostru coleg Alexandru (Pitici gratis) a stat la închisoare Feisbuc mai bine de un an. Lui Pavel Lucescu i-au șters tot ce scrisese vreme de 15 ani și a trebuit să o ia de la început. Ce păr să mai ai în cap dacă ai fost tuns la zero? Așa că mulți au plecat după cai verzi pe pereți, care-ncotro, pe Vero, MeWe, Vero, Steemit, Houseparty. Dar, ghinion, nicăieri nu s-au simțit bine. Ori nu-i urmărea nimeni, ori le pierise cheful de polemică.
De aceea, nu-i de mirare că am tresărit cînd Uniunea Europeană a inițiat un Feisbuc european, atașat profund ideilor generoase de progres și civilizație. Și (citez) „am primit cu mulțumire, d-le președinte, numele candidatului“. Iar numele catindatului suna așa: „eyou“. Ați înțeles, tu și Europa, un corp comun care e(ste). M-am înscris odată cu mulți prieteni. Am intrat pe lista de așteptare. Am dat jos, pe telefon, aplicația încă în fază beta. Să fie bine, să nu fie rău. Și, ca tot românul harnic și cu inițiativă, am posta ceva. Nimic politic, nimic jignitor, nimic ideologic, nimic pedofil rasist sau misogin. Ce să vezi, frate? Unde nu mă ia AI-ul aplicației la trîntă și-mi lipește un „fake“ pe frunte. Un scuipat mai trebuie, să se fixeze bine.
Iar ieri, cînd m-a împins Aghiuță să scriu un panseu, nu am apucat să-l postez, că același AI a concluzionat: „No fake“. No, bade eyou, atîta îmi mai lipsea. Să nu-mi scape o vorbuliță nesupravegheată și neaprobată. Feisbuc e mic copil. El te analizează după ani și ani și îți dă-n moalele capului. Ăsta nou, mai șmecher și mai nărăvaș, nici nu te lasă să descaleci, să te ia la pipăit.
Rău cu rău, mai rău fără rău. Mi-a trecut. Un dușman cunoscut e pe jumătate învins.