Moarte, moarte cât cuprinde
La băieți, chestia cu pipăitul e foarte simplă: pui un film și gata. Dup-aia mai pui mâna pe tine noaptea, când te cotrobăi să vezi dacă mai ai bani de-o bere.
Am observat că la ele totul pleacă de la ganglioni.
– Aaa, cred că mi s-au inflamat ganglionii!
Are ganglioni peste tot, pare făcută din ganglioni. La gât, la subraț, inghinal, în talpă, în vârful capului. O fi făcut-o Dumnezeu din coasta bărbatului, dar apoi a învelit-o bine de tot în ganglioni. Cred că-i mai rămăsese o basculantă de ganglioni și-a zis: „Lasă, mă, pune acolo, că nu strică, să fie!”.
Totul anunță la ea o boală gravă, mortală. O vânătaie pe picior e simptomul unui sfârșit în chinuri provocat de o boală de sânge aflată în ultima fază. Of, și e atât de tânără! Un herpes la buză – ea, care spală și apa înainte s-o bea – anunță groaznice zvârcoliri pe patul de moarte în câteva zile. I se cojesc palmele, i se umflă pupilele, i se lasă o greutate în picioare, i se zbârlesc nefiresc, morbid, sfârcurile la frig, lacrimile parcă-s prea mici când plânge, semn că plm, semn că… moarte rapidă etc. Totul, totul e o fugă spre moarte. Dacă mai și plouă, gata, s-a terminat, Universul îi dă brânci din viață, o împinge cu curul în neant.
Evident, chestia asta o deprimă foarte rău. Dar ce credeți că prevestește deprimarea? Exact, moarte.
Spitalul de urgență e acasă
Sunt ani. Ani de zile pe care femeia îi dedică studiului. Zeci de mii de cazuri, extrem de grave, care îi trec prin fața ochilor. Nopți de nesomn. Condiții mizerabile de formare, nu tu un congres, nu tu acces la pacienții care trebuie operați. Salariu zero, umilință, frustrare, bibliografie învechită, mii de boli grele pe care le face ea însăși. În timp ce bărbatul bate, practic, maidanele și-și trăiește tinerețea lipsit de griji, femeia își face Facultatea de Medicină pe Internet. Rezultatul? Când, la finalul rezidențiatului, se uită în ochii soțului și îi spune „Hei, simt că ți-a scăzut viteza de sedimentare a hematiilor!”, el o ignoră. Se șterge la fund, ca un nesimțit, cu toții anii ăia în care ea și-a tocit coatele pe Google!!!
Dar lucrurile stau, de fapt, și mai nasol de atât. Pentru că el nu neagă doar competența soției-medic de familie amator, o neagă și pe aceea doctorilor adevărați la care ea încearcă să-l târască, atunci când are o problemă:
– Dragul meu, ți-ai rupt mâna din umăr, uită-te la tine în ce hal ești, hai la doctor să ți-o pună la loc!
– Nici nu mă gândesc, dă-o-n plm de mână, îmi crește alta.
– Așa ai zis și de cornul ăla din frunte, să așteptăm, că o să se usuce și o să cadă. Și n-a căzut.
– N-ai tu treabă.
– Ba am, că nu m-am măritat cu un inorog!
Zadarnic. Bărbații, pur și simplu, nu pot fi duși la doctor. Fiecare a avut cel puțin un bunic sau un unchi de-al șaișpelea care a trăit 100 de ani, deși a băut, a fumat și a mâncat prăjeală. Bine, pe ultimii 60 i-a trăit în pat, după ce a căzut de pe casă și și-a rupt coloana, da’, dacă ar mai fi trăit încă vreo cinci-șase, îi creștea alta în loc.