În 1834, cînd generalul Kiseleff a lăsat Țările Române în seama Regulamentelor Organice, pe tronul Moldovei a venit Mihail Sturza. El a fost ales, așa cum cerea regulamentul, de o adunare obștească a boierilor, care au reușit să rămînă în viață votînd domnitorul pus de turci și acceptat de ruși.
Mihail Sturza a fost un prădător cum rar s-au văzut, întrecut, poate, doar de tătari, de lupi și de marile armate de ocupație. Inteligent, viclean, lacom și alunecos, el a adunat în cei cincisprezece ani de domnie o avere la care și Brâncoveanu ar fi ridicat sprîncenele. A jefuit Moldova așa cum Umbrărescu, Sechelariu, Pinalti și Hrebenciuc n-au îndrăznit să viseze.
N-a făcut-o însă la vedere. Toate hoțiile lui au avut un paravan politic, economic, umanist sau național, obicei pierdut astăzi definitiv.
Înainte de toate și-a contrafăcut lista strămoșilor cu ajutorul lui Gheorghe Asachi, care a primit la schimb Academia Mihăileană. După tratamentul genealogic, Mihail Sturza nu s-a mai tras din lotri și pîndari, ci dintr-un voievod al Făgărașului la fel de improbabil ca inorogul.
Apoi, s-a pus pe treabă. A început să jumulească evreii care doreau să se stabilească în Moldova expulzîndu-i, mai întîi, pe cei deja stabiliți. După ce comunitățile au găsit un preț potrivit, comerțul cu perciuni a mers atît de bine, încît, la sfîrșitul domniei, în 1849, o treime din populația Moldovei îl pomenea pe Moise în rugăciuni.
Marea boierime nu putea răbda un concurent așa de iscusit la mulgerea țării și l-a acuzat pe Sturza de lăcomie. Costache Negruzzi și Mihail Kogălniceanu l-au atacat în periodicele vremii, dar unul s-a ales cu surghiun, celălalt cu deportare. Mai mult, în 1844, Sturza a dezrobit țiganii, lovind boierimea acolo unde o durea mai tare, adică în corvezile gospodărești, posedarea pirandelor și chefurile cu lăutari.
Nimic din ceea ce era fraudulos nu i-a fost străin. A tîlhărit vămile, i-a stors pe cultivatorii de tutun, a făcut contrabandă cu spirt adus din Bucovina, a colectat taxe de pavaj. A vîndut titluri boierești cu nemiluita, făcîndu-i pe ciobani, pe zarafi și pe cizmari să umble cu blazon peste cojocul de oaie. A jonglat cu terenurile Bisericii, a pavat Iașiul și i-a pus borduri la prețuri care fac din Videanu un om cinstit. A încredințat fără licitație lucrările șoselei Galați-Iași-Mihăileni, din care și-a cumpărat un palat la Baden Baden. Și-a clădit castelul de la Socola cu fondurile vistieriei, iar ca să fie sigur că nu pierde vremea cu Moldova, și-a stabilit salariul de domnitor la o șesime din bugetul țării.