Aş vrea să încep acest material prin a felicita comunitatea gay din România şi asociaţia ACCEPT pentru Gay Fest 2012. Vă felicit pentru că, deşi majoritatea celor din ţara asta sînt cu morcovul în cur cînd vine vorba de liberă exprimare, tocmai voi sînteţi cei care au tupeu să-şi afirme identitatea cu tărie. Vă felicit pentru că la Gay Pride aveţi poate cel mai mişto exemplu că marşurile nu trebuie să pornească din ură şi că pot fi făcute şi pentru a sărbători ceva, într-un mod pozitiv, nu doar să ieşi în stradă ca să te plîngi. Cam atît am de spus de bine.
Sîmbăta asta am vrut să merg la Gay Pride. Mi-am pus un tricou albastru care-mi scoate în evidenţă ochii, ca să mă placă băieţii, şi m-am dus direct la marş. Deja pregătisem cîteva sugestii de scandări pentru ei, ceva mai controversate, ce-i drept. Scandări precum „Nu vă f..e grija ce f…m noi“ sau „Nu fiţi bulangii, lăsaţi-ne pe noi“. Aveam chiar şi una pregătită pentru tabăra adversă, dat fiind faptul că oricum jumătate dintre ei sînt ultraşi: „Pe ei, pe ei, pe gay, pe mama lor“. Aveam de gînd să aflu, de la nişte oameni în măsură să ştie, dacă Botezatu, Năstase şi Ştefan Bănică sînt într-adevăr gay sub acoperire şi multe alte curiozităţi pe care le avem cu toţii despre gay.
Prima impresie de la Gay Pride a fost: „Ce mulţi homosexuali îmbrăcaţi în uniforme sînt anul ăsta. O fi vreo temă sau ceva?“. Apoi am realizat că ăia erau, de fapt, jandarmii. Într-adevăr, cum s-a scris şi în presă, jandarmii au împînzit tot perimetrul marşului, fiind postaţi la fiecare colţ, fiecare intrare, fiecare găurică din gard. Foarte mulţi dintre ei erau cu cîini, pentru că toată lumea ştie că animalele simt frica şi homosexualitatea la om. Am ajuns la punctul de pornire la 20 de minute după începerea marşului şi intră pe unde n-ai, că s-a închis intrarea. Iniţial, îi suspectez pe jandarmi de exces de zel pentru faptul că nu mă lasă să trec dincolo de garduri şi să urmăresc marşul de aproape, dar, aparent, selecţia celor care participă la marş este doar a celor de la asociaţia ACCEPT. Ei au fost cei care au decis cine se alătură marşului şi cine are faţă că ar vrea să crape cuiva capul cu o piatră. Sînt perplex. Mă simt discriminat chiar de asociaţia împotriva discriminării ACCEPT. Şi aceeaşi problemă o întîlnesc şi la celelalte puncte de intrare. Văzînd că nu-i chip să mă alătur marşului nici dacă scot legitimaţia de presă, încerc să gîndesc la rece. „Ce-aş face dacă aş fi homosexual şi aş vrea să mă alătur marşului?“ Răspunsul mi-a venit imediat: trebuie să mă duc la intrarea din dos.
La fundul marşului, adică în Parcul Izvor, aceeaşi poveste. Nu aveai cum să te apropii la mai puţin de 30 de metri de stradă pe absolut nicăieri. „E pentru protecţia lor, aşa vor ei“, îmi explică un nene jandarm direct de pe cal. Mă postez totuşi pe iarbă şi aştept venirea paradei, iar în jurul meu se adună din ce în ce mai mulţi oameni curioşi să vadă acelaşi lucru. „Au blocat traficu’ pentru poponarii ăştia“, ţipă o doamnă pieton. „Bă, coae, ia du-te şi te pupă şi tu cu unul dintr-ăsta, bă! Că şi tu eşti de-ăsta, bulangiu“, se aude într-o gaşcă de dîrlăi homofobi. Ăştia sîntem noi, românii.
Şi, ce-i drept, e vina celor de la ACCEPT pentru asta. Cînd a trecut parada pe lîngă noi, n-am văzut decît de la depărtare un pîlc de oameni veselindu-se şi un pîlc şi mai mare de jurnalişti, în jurul lor, încercînd să-şi facă meseria. Nici un om în afară de cei de la balcon nu a putut să urmărească marşul de aproape. Am văzut chiar şi cîteva lesbiene franţuzoaice lăsate pe dinafară.
Şi înţeleg că sînt nişte retardaţi care fac scandal de parcă se dărîmă lumea din cauza homosexualilor, dar să construieşti un spaţiu de tampon de minimum 50 de metri între paradă şi orice om care vrea să o urmărească e ridicol. Nu faci decît să întăreşti percepţia că între noi şi ei e o diferenţă aşa de mare încît e nevoie de nişte jandarmi ca să te protejeze. Sînt diferiţi şi trebuie trataţi diferit. Cam greşit mesajul pentru o paradă care celebrează acceptarea. Mi-ar plăcea ca Gay Pride să nu fie doar o ocazie pentru jurnalişti să facă poze cu nişte băieţi împopoţonaţi, ci un moment în care pînă şi bucureştenii cei mai simpli să vadă că şi gay-ii, şi lesbienele trăiesc normal, se iubesc şi se distrează, fără să sară societatea din ţîţîni.