Românul călător în cartea Lîna de aur. Concluzia: umblă el pînă-n Patagonia chiar, ca să iubească ce are acasă.
Reporter: Recompuneți o istorie a principalelor călătorii românești și a cadourilor cu care călătorii s-au întors în țară:
Mircea Anghelescu: De o istorie a călătoriilor noastre se poate vorbi doar din secolul al XIX-lea, cînd se conturează două direcții complementare, mai degrabă culturale decît geografice: spre Occident, cu Dinicu Golescu, Asachi, Heliade etc., pentru a căuta un model de civilizație, și spre Orient, cu Alecsandri, Kogălniceanu, Bolintineanu, în căutarea aventurii, a visului și a exuberanței. Și într-o direcție, și în cealaltă călătorii români își caută, de fapt, o identitate care se conturează după mijlocul secolului, în aspirațiile populare. Spre sfîrșitul secolului al XIX-lea se detașează călători cu scopuri științifice, exploratori, iar apoi adevărați hoinari și aventurieri ca Panait Istrati, Matila Ghyka, Tican Rumano. Cadoul cel mai important cu care ei revin e numit într-o scrisoare a lui Julius Popper, cel care a explorat Patagonia și a umplut-o de toponime românești: ”Dacă există cineva în țara mea care nu-și iubește plaiurile natale, să pornească într-o călătorie în jurul lumii și va fi în mod sigur în cîștig: va învăța să-și îndrăgească patria, să iubească ceea ce are”.
Rep.: Ce sens are călătoria astăzi, avînd net-ul la îndemînă?
M.A.: Călătorul de astăzi nu mai poate avea surprizele călătorului romantic: astăzi știm totul, am putut vedea dinainte totul pe Google Maps, pe Facebook. Rămîne contactul direct cu oamenii, cu aerul locului, mirosurile, îmbinările de senzații, adică, de fapt, cu reziduurile culturale în sens larg, memoria afectivă, impresiile care se suprapun și se amestecă. Tot ce vedem trimite spre lecturi anterioare, experiențe anterioare, spre un eu dintr-o altă ”călătorie”. Călătoriile declanșează trimiteri, amintiri și comentarii, adică se așază într-un cîmp precum cel literar, cu reverberații infinite.
Rep.: Parisul secolului al XIX-lea? Parisul lui noiembrie 2015?
M.A.: În secolul al XIX-lea, Parisul ne arăta drumul către Europa. În noiembrie 2015, Parisul reprezintă tot Europa, Europa care-și caută drumul. Mirajul călătoriei, de care vorbea Baudelaire, nu atingea realitatea, poetul s-a întors din drumul său spre Indii fără să le fi văzut. Călătoriile reale implică un partener, un ”celălalt”, și confuzia celor două planuri produce insecuritate de toate felurile.