Nu Mircea Sandu se duce la DNA, ci DNA primește citație de la Mircea Sandu. Cam așa a lăsat să se înțeleagă președintele FRF. Pare un copil tîmpit care, încolțit de evidențele propriilor minciuni, nu face decît să inventeze altele și mai mari, însă de un ridicol care te fac să zîmbești și să-ți fie parcă și milă. Puțin, foarte puțin.
Traian Băsescu spunea acum cîteva săptămîni că un nimeni nu trebuie să stea în aceeași funcție mai mult de 8 ani – a citit el într-o carte de management sau ceva. Pus la zid, parcă și speriat, incoerent, Mircea Sandu a bălmăjit și el că tot ce vrea e să "modernizeze". Un cuvînt care i-a ieșit pe gură ca un cîrnat regurgitat.
Privindu-l pe Mircea Sandu , cel uitat de Dumnezeu (și pe bună dreptate, că sînt lucruri mult mai grave pe lumea asta) în fruntea FRF, mă încearcă felurite neînțelegeri.
1. Omul a avut cîteva mii de mandate. A făcut tot ce i-a stat în putință – să-l credem pe cuvînt – și az e mai criticat ca oricînd. Suporterii nu-l vor, toți conducătorii au dat la un moment dat cu el de pămînt, iar ziariștilor de specialitate li se înnoadă înjurăturile pe limbă cînd scriu despre el.
2. A fost bolnav, cancer. O boală grea, de multe ori prea grea. A scăpat. Oare o șefie de tot rahatul la FRF, dusă-n genunchi, cu ouă clocite aruncate în creștet zi de zi de toți este ce-și dorește un om care a trecut prin calvarul unei astfel de boli?
3. A numit în ultimii ani în administrația fotbalului românesc oameni care au ajuns cu cătușe la DNA. Dacă nici asta nu se numește management de căcat, atunci ce?
4. E nervos. Jurnaliștii îi sunt dușmani, îl persecută, îl nedreptățesc. Așa crede și răspunde precipitat, injectat, modernizator, cum mai știm și de la alt modernizator.
Du-te acasă, Sandule, scrie-ți memoriile, înseninează-te, plimbă-ți nepoții, pentru că în afară de Corleone și cîțiva țucălari cărora le mai scapi pe la mese cîte un șnițel, nimeni nu te mai vrea!
Încetează să faci fotbalului românesc un bine pe care nimeni nu-l înțelege.