1877 – Podul Mogoșoaia își schimbă numele în Calea Victoriei, în cinstea victoriei din Războiul de Independență. Acuzat de ipocrizie, principele Carol mărturisește că era gata să schimbe numele străzii în Calea Înfrângerii, în caz că armata română pierdea războiul cu turcii.
1889 – Eminescu moare la București singur și sărac, după ce înnebunise din cauză că a stat trei luni fără apă caldă și n-a putut să facă un duș decent.
1916 – Armata germană ocupă Bucureștiul. Noua administrație impune reguli stricte.Toate grătarele cu mici sunt obligate să îmbrace carnea tocată într-un maț de cârnat, pentru că așa e decent.
1930 – Fotografiile din epocă ne arată Calea Victoriei plină de pietoni, deoarece tocmai fusese inventat mersul pe jos, în același timp cu apa caldă. Se pare că alte orașe europene aveau deja mers pe jos și apă caldă de foarte mult timp.
1944 –Armata română întoarce armele împotriva Germaniei hitleriste, o manevră foarte dificilă pe străzile înguste din București.
1977 – Un cutremur devastator lovește Bucureștiul. Ceaușescu încearcă să vadă partea bună: măcar bucureștenii au mai uitat, pentru câteva minute, că n-au apă caldă.
1980 – Ceaușescu începe să demoleze părți mari din centrul Bucureștiului. Promite să construiască alte clădiri, dacă nu la fel de frumoase și interesante, măcar la fel de fragile ca alea din secolul al XIX-lea pe care le-a dărâmat.
2001 – Traian Băsescu începe să demoleze chioșcurile din București. Se pare că visul lui era să calce pe urmele lui Ceaușescu și să construiască în locul lor un Chioșc al Poporului, care să fie a doua cea mai mare clădire precupețească din lume, după Bazarul din Istanbul.
2012 – Încep să dispară maidanezii din București. Scade brusc frecvența numelor Fetița și Negruțu. Tot nu e apă caldă.