1962 – Vine pe lume Cătălin Rădulescu, la fabrica de armament din Cugir. La naștere, el era doar o mică armă de foc pe care părinții au înfășurat-o în scutece ca să o poată scoate din spital fără să-i întrebe portarul nimic.
1964 – Cătălin Rădulescu reușește să prounțe primele cuvinte și începe să vorbească fără să gândească, lucru pe care-l va face cu succes toată viața. Se pare că primul cuvânt pe care l-a zis a fost ”ta-ta”, cu referire la zgomotul specific pe care-l face mitraliera atunci când tragi cu ea în manifestanții anticorupție.
1967 – Merge la cursurile unei grădinițe speciale pentru extremiști. Zis și Preșcolarul Pistol cu Apă, Cătălin Rădulescu învață să facă bastonașe, telescopice și grenade lacrimogene, dar și să numere până la o sută de victime.
1969 – Începe cursurile unei școli generale. În prima zi, deputatul Mitralieră îi duce învățătoarei o floare. Inițial, luase floarea pentru un jandarm violent, dar n-a putut să se apropie de el ca să i-o dea din cauza gazelor lacrimogene.
1972 – E singurul copil care, atunci când se joacă de-a hoții și vardiștii, folosește un pistol adevărat, cu muniție de război. Zece elevi de clasa a treia ajung la Urgențe cu răni grave, dar măcar Cătălin Rădulescu a câștigat jocul, iar hoții sunt încă o dată în siguranță.
1977 – După ce pică admiterea la Liceul Militar, Cătălin Rădulescu intră cu brio la Liceul Paramilitar, unde învață tehnici de luptă urbană în condiții speciale, în care ai de apărat oameni cu bani de violența verbală a hipsterilor bărboși cu sloganuri istețe.
1981 – Cătălin Rădulescu pică proba de matematică a examenului de Bac, după ce comisia de corectare nu e de acord ca muncitorii care sapă un șanț într-una dintre probleme să sape, de fapt, o groapă comună.
