1973 – Vede pentru prima oară lumina zilei Clotilde Armand. Prima ei nedumerire a fost dacă s-a născut pe merit, ca-n marile corporații occidentale, sau, dimpotrivă, sistemul de nașteri e unul corupt, iar cine vine pe lume și cine nu vine e decis de relațiile de familie, ca-n țările înapoiate din Est.
1974 – Micuța Clotilde începe să vorbească. La fel ca-n cazul tuturor oamenilor care învață limba franceză, primele ei cuvinte au fost ”J’ai oublié mes devoirs à la maison”.
1980 – Clotilde Armand începe să meargă la școală. După prima zi, e decisă să nu se oprească aici și să facă, pe lângă școală, și un spital, mai multe piste pentru biciclete și o cochetă plajă pe malul unui lac dezafectat din nordul Bucureștiului, pentru burghezia în plină ascensiune a orașului.
1985 – La fel ca alți copii de vârsta ei, Clotilde e dezamăgită de sistemul școlar. O deranjează în special faptul că școala nu e organizată ca o corporație multinațională.
1997 – Începe să învețe limba română. Fire pragmatică, se pare că prima chestie pe care a învățat-o a fost să numere voturile până la zece.
1999 – Clotilde Armand se stabilește la București. După prima plimbare, propune ca motto-ul orașului, scris cu litere mari pe o plăcuță, la intrarea în București, să fie ”Se putea și mai rău, cred”.
2016 – Clotilde propune ca Parlamentul să fie organizat ca o corporație multinațională. Mai exact, vrea ca fiecare parlamentar să poarte mereu o cartelă magnetică cu care să meargă la baie sau la cantină, iar anual unul-doi deputați să se sinucidă din cauza volumului prea mare de muncă și a conflictelor mocnite cu superiorii.