1973 – Vede pentru prima oară lumina zilei Clotilde Armand. Prima ei nedumerire a fost dacă s-a născut pe merit, ca-n marile corporații occidentale, sau, dimpotrivă, sistemul de nașteri e unul corupt, iar cine vine pe lume și cine nu vine e decis de relațiile de familie, ca-n țările înapoiate din Est.
1974 – Micuța Clotilde începe să vorbească. La fel ca-n cazul tuturor oamenilor care învață limba franceză, primele ei cuvinte au fost ”J’ai oublié mes devoirs à la maison”.
1980 – Clotilde Armand începe să meargă la școală. După prima zi, e decisă să nu se oprească aici și să facă, pe lângă școală, și un spital, mai multe piste pentru biciclete și o cochetă plajă pe malul unui lac dezafectat din nordul Bucureștiului, pentru burghezia în plină ascensiune a orașului.
1985 – La fel ca alți copii de vârsta ei, Clotilde e dezamăgită de sistemul școlar. O deranjează în special faptul că școala nu e organizată ca o corporație multinațională.
1997 – Începe să învețe limba română. Fire pragmatică, se pare că prima chestie pe care a învățat-o a fost să numere voturile până la zece.
1999 – Clotilde Armand se stabilește la București. După prima plimbare, propune ca motto-ul orașului, scris cu litere mari pe o plăcuță, la intrarea în București, să fie ”Se putea și mai rău, cred”.
2016 – Clotilde propune ca Parlamentul să fie organizat ca o corporație multinațională. Mai exact, vrea ca fiecare parlamentar să poarte mereu o cartelă magnetică cu care să meargă la baie sau la cantină, iar anual unul-doi deputați să se sinucidă din cauza volumului prea mare de muncă și a conflictelor mocnite cu superiorii.
Ce sa mai zicem? Avem presedinte neamt, premier franco-roman, sef SIE scolit, se pare, pe la Mossad, ne mai trebuia primarita pe alde Clotilde Armand, si noi, romanii, sa mergem sa organizam rezistenta in munti ca la mijlocul secolului trecut.