Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

RAPPS va străluci, după o curățenie de milioane

Zoom RAPPS va străluci, după o curățenie de milioane

După ce au fost obligați să publice toate informațiile despre spațiile deținute, cele închiriate sau libere, despre cui sunt date și în ce condiții, într-un act de transparență fără precedent, ca urmare a adoptării HG 420/2026, în data de 5 iunie, băieții de la RAPPS s-au pus pe curățenie. Nu în contracte, ce-aveți? În buget!

În 23 iunie RAPPS a semnat un contract pentru servicii de curățenie la imobilele aflate în administrare, cu o durată de doi ani. A fost organizată și o licitație, în cadrul căreia au fost puse condiții, de la faptul că trebuie să fie un singur operator, iar prețul a contat în proporție de 90%, în timp ce numărul de „agenți de curățenie cu certificare în domeniu” a contat în proporție de 10%.

Contractul a fost câștigat de Eurototal Comp SRL, firmă controlată de Mihaela și Daniel Tița, firmă cu super lipici la contractele cu statul, prin a căror spații și bugete face curățenie de ani de zile. De la Ministerul Justiției, unde au curățat peste 1,5 milioane în prelungiri succesive, Ministerul Dezvoltării, de unde au încasat aproape 3 milioane, unități ale MApN, direcții de sănătate publică ori companii și regii autonome de stat, firma asta a reușit să câștige sute și sute de contracte, în valoare de milioane și milioane de euro.

De data asta lucrurile arată chiar mai bine, că valoarea curățeniei efectuate la RAPPS se va ridica la 9.191.068 lei, plus TVA. Asta dacă nu cumva se mai umblă la contracte, că nu se știe în 2 ani ce se întâmplă cu atâta transparență în instituția asta.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia